In Maramureş, Craciunul vine a treia zi dupa Paste. Iar intre ele se sabatoresc Sanzienele. E metoda ingenioasă prin care localnicii din Borşa vor să atragă turişti din toată lumea. În numai cinci zile, le arată tradiţii din tot anul şi le pun în faţă bucate de la cinci sărbători diferite.
Lumina învierii s-a aprins, pentru prima oară, într-o noapte de octombrie. În Borşa, Maramureş, Paştele a venit pe neaşteptate. “Super am zis Christos a Inviat acum in octombrie. Fain fain”
Zeci de români şi străini au ciocnit ouă roşii şi au mâncat pască. “Le-am pregatit produse traditionale de Pasti, friptura de miel. Tigala cum se spune la noi, salata de sfecta” a spus Mia Stecu, proprietar pensiune Borsa.
N-au încurcat calendarul. Localnicii din Borşa au vrut să le ofere turiştilor ocazia să cunoască tradiţiile din Maramureş, în orice lună din an. Timp de cinci zile, le-au arătat cinci sărbători.
Zeci de reprezentanţi ai agenţiilor de turism din toată Europa au venit să descopere România. I-au văzut frumuseţea în apele lacului Iezer. Privit de sus, are forma ţării. Iar în adâncuri sunt scufundate mistere vechi de secole.
“Lacul Iezer este o minune la muntilor Rodnei, printre care una ca nu ar avea fund si ca ar fi legat direct cu Marea, altul ca cineva l-ar fi construit asa inainte de 1900 tocmai pentru a arata ca Romania trebuie sa fie unita” a declarat Sorin Timis, primarul orasului Borsa.
Suntem pe taramul minunilor. In Maramures. Aici unde spune legenda ca se afla Poarta Catre Dumnezeu. Unde ingerii vegheaza intre peretii bisericilor de lemn.
“Ne aflam in biserica de lemn din Borsa, Maramures, cu hramul Sfintii Arhangeli Mihai si Gavril din anul 1365, cand Borsa apartinea de Bogdan 1 Intemeietorul Moldovei” a spus preotul paroh Dumitru Mihali.
“Am fost impresionata in primul rand de natura, apoi de cultura. Nu am avut ideea despre ceea ce voi gasi aici, insa cred ca multor persoane le-ar place. Este o buna zona de a fi promovata in tara noastra” a spus reprezentanta unei agentii de turism din Olanda.
“Cred ca Maramuresul este un loc foarte interesant. Are un loc in Europa, insa nu este atat de bine cunoscut inca in Olanda. Invitandu-ne aici in aceasta zona, noi credem ca avem puterea de a promova aceasta zona in Olanda. In primul rand oamenii sunt primitori, cultura este impresionanta, uitati-va la acest loc plin de istorie. Sunt zone senzationale in natura de vizitat” a spus reprezentantul unei Agentii de Turism din Olanda.
12 maici traiesc aici in liniste si rugaciune. Din mainile lor se nasc icoane pictate cu migala si straie pretioase preotesti cu fir auriu. E un spectacol unic ce poate atrage turisti din toata lumea.
Sursa: Observator 19, Antena 1. Imagine: Flavius Medan