AcasăEvenimentSportDECIZIE: CSM Bucuresti a pierdut meciul cu SCM Craiova la "masa verde"....

DECIZIE: CSM Bucuresti a pierdut meciul cu SCM Craiova la „masa verde”. A fost si depunctata

spot_img

DISTRIBUIȚI

Comisia de Apel a Federaţiei Române de handbal a schimbat decizia în Cazul Ecusoanelor, în care a fost implicată CSM Bucureşti. Astfel, formaţia bucureşteană a pierdut cu 10-0 meciul cu SCM Craiova şi a fost penalizată cu un punct.  În urma acestei decizii, CSM cade pe locul patru, cu 17 puncte, la două puncte de Corona Braşov şi la un punct de marea rivală din acest sezon, HCM Baia Mare.

După ce în urmă cu două săptămâni, Comisia de Disciplină a FRH a omologat rezultatul din teren al partidei CSM Bucureşti – SCM Craiova, 28-16, chiar şi după ce antrenorii echipei bucureştene nu au avut ecusoanele şi au stat în tribună, Comisia de Apel a FRH a detonat bomba în handbalul românesc, chiar înainte de meciul dintre CSM Bucureşti şi Corona Braşov (miercuri, 1 octombrie, ora 19:30, Digi 3). Astfel, surse ProSport susţin că decizia luată azi a fost ca CSM Bucureşti să piardă meciul cu 10-0 şi, implicit, să fie penalizată cu un punct în clasament, aşa cum prevede regulamentul, din cauza faptului că niciun antrenor nu a stat pe banca tehnică a formaţiei bucureştene. Până acum, Federaţia nu a oficializat mutarea printr-un comunicat de presă, însă două surse diferite ale ProSport au confirmat că în şedinţa de azi s-a luat hotărârea de schimbare a rezultatului meciului jucat pe 14 septembrie, contând pentru etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Nu ni s-a comunicat încă nicio decizie, aşteptăm comunicatul oficial şi, în funcţie de acest lucru, vom vedea ce e de făcut în continuare”, a declarat directorul general al echipei bucureştene, Constantin Căliman, pentru ProSport. Cel mai probabil, CSM Bucureşti va ataca decizia la instanţa superioară, adică va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, primul astfel de caz din istoria recentă a handbalului românesc.

Un meci banal, disputat pe 14 septembrie 2014, în etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin, ar putea da peste cap total acest sezon. Concret, în victoria 28-16 a CSM-ului bucureştean în faţa lui SCM Craiova, sSuccesul echipei susţinute de Primăria Capitalei a fost contestat însă la finalul partidei, din cauză că n-a avut niciun antrenor pe bancă. Mette Klit şi Adrian Vasile au fost opriţi să stea pe banca tehnică pentru că n-au avut la dispoziţie ecusoanele FRH. SCM Craiova şi-a susţinut cauza invocând Art. 2.2 din regulamentul de desfăşurare, în care se precizează că la competiţiile oficiale din Liga Naţională, prezenţa pe bancă a unui antrenor cu contract este obligatorie. În sens contrar, echipa care nu respectă această cerinţă poate pierde jocul cu 10-0, dar este penalizată şi cu un punct în clasament. Interesant este că echipa bucureşteană a acuzat furtul ecusoanelor de către persoane apropiate de echipa craioveană – considerată de bucureşteni drept aflată în sfera de influenţă a rivalei HCM Baia Mare, depunând chiar şi plângere la Poliţie.
Sursa – prosport.ro.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA