RESTRUCTURAREA GUVERNULUI Premierul Mihai Tudose pregăteşte schimbări majore în Guvern, fiind posibilă dispariția unor ministere și comasarea altora.
La sfârșitul lunii decembrie, Mihai Tudose a anunțat că în luna ianuarie va avea loc o evaluare, dar nu doar a Guvernului ci la nivelul tuturor zonelor de decizie, referindu-se şi la şefii de agenţii, secretarii de stat, membri în consilii de administraţie.
„Va fi o discuţie în coaliţie şi nu neapărat a Cabinetului, ci a tuturor celor care sunt puşi să ia nişte decizii, să pună în aplicare decizii, începând cu şefii de agenţii, secretarii de stat, membrii în CA, în AGA”, a precizat Tudose, întrebat dacă în ianuarie ar urma să aibă loc o evaluare a Executivului.
Informațiile privind restructurarea Guvernului au fost confirmate și de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, care a declarat, joi, că acele ministere care nu au mers trebuie regândite, pentru că oamenii au o așteptare de la guvern și nu se poate să nu faci performanță.
Parlamentarul PSD a mai afirmat că în perioada următoare se va stabili în ce formă se va face restructurarea Executivului.
Potrivit unor surse, mai multe ministere ar putea dispărea din actualul Guvern. Este vorba despre Ministerul Turismului, Imm-urilor și Dialogului Social.
De asemenea, Ministerul Apelor și Pădurilor ar putea fi comasat cu cel al Mediului, în timp ce Ministerul Românilor de Pretutindeni va fi integrat Ministerului Afacerilor Externe.
Printre posibilele schimbări se numără comasarea Ministerele Economiei și Finanțelor, pe de o parte, și Ministerul Cercetarii și Educației, pe de altă parte.
În plus, potrivit surselor citate, Ministerul Fondurilor europene ar putea deveni minister plin.
Și președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, în decembrie, că în primele zile ale anului 2018 va avea loc o discuţie privind eventuala necesitate a modificării structurii Guvernului.
„Trebuie să vedem anul viitor dacă forma Guvenului este cea mai bună, dacă este nevoie sau nu să se procedeze la o restructurare a Guvernului. Dacă da sau nu”, a afirmat Dragnea, adăugând că a stabilit cu premierul şi cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu ca în ianuarie să discute şi cu membrii Guvernului, dacă un astfel de demers este necesar sau nu.
Sursa info Observator