La nivelul Poliţiei Rutiere maramureşene se află în plină desfăşurare Campania preventivă „SPEED”, organizată la nivel european de T.I.S.P.O.L. pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Sunt folosite toate cele 15 echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aflate în dotarea Serviciului Rutier Maramureş, în scopul depistării conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
În primele patru zile de supraveghere şi control a traficului rutier pe drumurile publice din judeţul Maramureş, poliţiştii rutieri au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind 85 000 de lei. Au fost constatate atât încălcări ale regimului legal de viteză cât şi alte abateri precum neutilizarea centurii de siguranţă sau neacordarea de prioritate de trecere pietonilor.
Cinci dintre abaterile constatate au întrunit elementele constitutive ale unor infracţiuni, pe numele conducătorilor auto fiind întocmite dosare penale. Este vorba despre punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dar şi de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Totodată, poliţiştii au reţinut 22 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.
În scopul obţinerii unui maxim de eficienţă, activităţile coercitive de impunere a legii au fost completate de cele preventiv-educative. Astfel că astăzi, 22 august, poliţiştii rutieri au prezentat conducătorilor auto sancţionaţi pe ruta Baia Mare – Ilba, drumul E58, un videoclip tematic realizat de IGPR – Direcţia Rutieră, în scopul sensibilizării acestora cu privire la efectele nefaste ale conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă.
Videoclipul a fost prezentat prin intermediul unei tablete, timpul de aşteptare al contravenienţilor nefiind afectat.