Asistăm, la ora actuală, la un mod abuziv de publicitate privind sexualitatea de parcă acest lucru ar fi esenţa omenirii. Care mai de care caută să provoace, să atragă atenţia asupra fizicului, relaţii de faţadă, divorţuri şi căsătorii de ochii lumii. Discuţii peste discuţii despre dragoste, dar niciuna care să poată face lumină în această direcţie şi să scoată din pericolul confuziei în care riscă să fie induse generaţiile viitoare. Dar cine le permite unora să lucreze nelegiuirea de a răsturna sistemul de valori a unei societăţi umane şi să anihilieze adevărata noţiune şi percepţie despre dragoste dintre oameni? Din fericire, mai sunt oameni care cred în Dumnezeu şi caută să se opună valului de desfrânare care aduce mari prejudicii progresului, stopând şansa  regenerării rasei umane. Nu suntem aici pe pământ doar să ne satisfacem plăcerile şi să perpetuăm specia oricum, ci să ne proslăvim Creatorul şi să avem caracterul Său.

Când îţi propui să vorbeşti despre dragoste, trebuie să îţi dai seama că e un domeniu foarte vast care cuprinde un conglomerat de abordări şi practici. Dar adevărul este doar unul. După cum bine ştim,  sau ar trebui să ştim, dragostea este de patru feluri: „agape”, adică dragostea necondiţionată, “storge”, dragostea faţă de familie,  „filio” cea prietenească şi „eros”, care se referă la atracţia fizică adică cea carnală. Din păcate, majoritatea oamenilor se opresc doar la cea de-a patra categorie şi de aceea există şi o mare confuzie în care, spre regretul nostru, unii trăiesc, având o gândire doar la nivel instinctual.

O altă clasificare a iubirii sau a dragostei este cea legată de priorităţile fiecăruia şi anume: iubirea de bani, de plăceri, de anumite practici şi bunuri care îşi au sorgintea în egoismul uman. Şi aduc mult rău societăţii. Trebuie să menţonez că egoismul este cel care determină o dragoste interesată, de aceea dragostea agape este opusul lui, ea cere lepădarea totală de sine.

Pe parcursul vremii mi-a fost dat să descopăr multe feluri de a înţelege şi de a practica dragostea, în funcţie de caracterul şi sistemul de valori al fiecăruia. Unii dintre cei cu care am dezbătut puţin noţiunea de a iubi, mi-au spus că ei sunt oameni practici şi că „dragostea trece prin stomac”. Văd totul prin prisma condiţiei materiale şi aşa apreciază şi iubesc pe altcineva. Trebuie să spun cu un anumit regret că mulţi, foarte mulţi, zâmbeau cu un joc în privire şi mi-au spus că dragostea este ceva  trecător, şi că se spulberă cu trecerea anilor. Aşa să fie oare? Nicidecum! Dragostea nu poate trece, deoarece este un fel de a fi viu şi tot ceea ce este viu duhovniceşte dăinuieşte în etern. Din păcate, am văzut oameni care promovează teoretic  dragostea relatată în prima epistola către  Corinteni capitolul treisprezece din Biblie, dar practică altfel, spunând totuşi că trebuie să fim oameni practici, pragmatici,  adică să ne orientăm material în luarea hotărârilor. Ei, iată ce mare deosebire este între faptul să fii om „practic” şi să fii un „practician”  a tot ceea ce spui şi susţii teoretic, privind dragostea!

Am ascultat, nu demult, o prelegere despre „iubirea” regelui Solomon care l-a dus în idolatrie. Aici putem vorbi despre o încălcare a poruncilor divine şi cred că Biblia se referă la acea pasiune carnală, care l-a făcut pe Solomon să uite că oricât de multă atracţie ai avea faţă de cineva, trebuie să fii atent la cadrul legal al lui Dumnezeu. A fost în stare să accepte să se facă altare unor zeităţi ale păgânilor pentru anumite neveste ale sale, ştiind că YEHOVA este singurul Dumnezeu care a făcut cerurile şi pământul. De ce? A vrut să le acorde drepturile omului? Nu le-a făcut niciun bine! Dimpotrivă! A stârnit mânia lui Dumnezeu asupra lui şi asupra ţării. Ceea ce a făcut Solomon era o dovadă clară a înrobirii lui în patima erosului care i-a tulburat raţiunea, în pofida faptului că până atunci i se dusese faima înţelepciunii lui în toată lumea. Da! Ne mirăm uneori când oameni inteligenţi cad în capcana erosului? Nu vă miraţi! Şi azi este foarte dezvoltată tactica fornecaţiilor şi a desfrânărilor de tot felul. Oamenii aleargă să îşi satisfacă fizicul, uitând că dacă sufletul nu este fericit, pasiunea trupului scade mereu. Şi ajung la divorţuri şi la despărţiri din cauza că „nu se mai iubesc”. Dar oare s-au iubit vreodată cu adevărat? Vedeţi ce înseamnă să te conducă doar instinctul? Da! E uşor să faci greşeli. Dar dacă nu înveţi nimic din acestea şi le repeţi, viaţa nu poate fi o şcoală, ci o rătăcire care ar trebuie lăsată la o parte. Şi revenirea în fire constă în clipa când ai realizat că Dumnezeu este Stăpânul fiecăruia dintre noi şi El ne-a învăţat ce este dragostea, deoarece El însuşi este Dragostea.

Cei mai puţini interlocutori mi-au explicat că iubirea este un mod de a exista, de a fii viu, de a te dărui şi de a te raporta cu afecţiune şi empatie la cei din jur. Diferenţa dintre “eros” şi “agape” este ca cea dintre un somn adânc şi moartea. Cântarea Cântărilor spune că: ”dragostea este tare ca moartea”.  Dar dacă dragostea este un fel de a trăi atunci ce face ea şi ce nu face ea? În acelaşi capitol biblic amintit mai sus dacă veţi reciti împreună cu mine veţi vedea ce frumos trăieşte dragostea în oameni. Dragostea “agape”, căci despre ea este vorba şi în adevăratul său sens este: ”îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată”.  Când doi oameni se iubesc au încredere unul în celălalt, cred totul, sunt altruişti, suferă împreună, se bucură împreună, au în vedere fericirea celuilalt, sunt modeşti şi se poartă cuviincios, respectuos, au bunele maniere, au o gândire pozitivă şi disciplinată. Nu-i aşa?   Cele patru feluri de dragoste se împletesc în mod absolut sau ar aşa ar fi ideal să fie,  doar într-o căsătorie.

Biblia face o precizare că dragostea dintre oameni  poate să se răcească. Domnul Isus spune că “Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”. (Evanghelia după Matei capitolul 24 cu versetul 12).  Aşadar, cauza lipsei de  dragoste sau a intensităţii ei este consecinţa părăsirii Legii lui Dumnezeu, trăiesc după instinct şi sunt fără viaţă, fără pasiune, fără entuziasm, fără speranţă, fiind rezultatul unei conştiinţe încărcate.  Aţi văzut oameni blazaţi? Sunt destui. În general compromişii sunt oameni care au părăsit poruncile Lui Dumnezeu. Şi dragostea nu poate fi adevărată doar în inimi curate, deoarece este una din componentele Duhului sfânt. Repet. Aţi văzut prietenii destrămate de trădare? Dar căsătorii eşuate din cauza lipsei legăturii afective? Dragostea  “agape” este ceva spiritual, aşadar,  poate satisface doar sufletul. Dacă acesta nu e împlinit, omul va fi mereu falimentar în orice situaţie. Nevoia fiecăruia de a fi iubit  este acoperită în mod absolut şi etern doar de Dumnezeu. Mai aminteam şi de altădată că mulţi caută absolutul în dragostea oamenilor. Şi greşesc enorm. Desigur, că iubim oamenii; poate şi ei ne iubesc, dar ne vor şi dezamăgi uneori. Însă Dumnezeu, niciodată! Pentru că El ne-a iubit şi ne iubeşte chiar dacă suntem credincioşi.

Revenind la dragostea dintre oameni, vreau să precizez că mai mult decât oricând , oamenii confundă dragostea agape  cu erosul- atracţia fizică şi depărtaţi de spiritualitate gândesc şi acţionează conduşi de nevoile primare. De aceea sunt atâtea neînţelegeri care se transformă în devianţă şi chiar în infracţionalitate.  În relaţiile de zi cu zi, oamenii se ghidează după imaginaţii şi concluzii pripite. Rostesc cuvinte mari însă fără acoperire. Ştiţi de ce? Nu sunt interesaţi să simtă şi să afle adevărul. “Nu se mai implică sentimental” cum se mai vehiculează prin societate şi astfel angajează doar relaţii superficiale şi de scurtă durată. Cu ani în urmă îmi spunea cineva că ştie că a fost iubit de o altă persoană. L-am întrebat de unde ştie sau dacă e convins de acest lucru. El mi-a răspuns că a tras concluzia din anumite gesturi.  Dragostea este dragoste, iar gesturile de bunăcuviinţă pot fi făcute din cvarii motive. Specialiştii spun că oamenii pot face aceleaşi fapte, dar din motive diferite.  Şi aici vreau să vă rog să citiţi primele trei versete ale capitolului treisprezece din I Corinteni. Poţi fi om de ştiinţă, poţi să fii credincios înflăcărat, poţi face multe activităţi filantropice , chiar sacrifiicii şi totuşi să nu îţi folosească la nimic. De ce? Deoarece nu le faci din dragoste.

Nu suntem atraşi de toţi oamenii, nu putem să fim prieteni cu toată lumea, dar putem să iubim necondiţionat pe toţi oamenii de pe pământ, deoarece poartă chipul lui Dumnezeu. Şi această dragoste dumnezeiască este adevărata dragoste despre care fac vorbire acum şi o promovez cu toată puterea fiinţei mele.

Cineva spunea că sunt trei categorii de oameni pe care îi întâlneşti: unii care te iubesc şi te înţeleg, a doua care se prefac că te iubesc şi te înţeleg şi a treia care nu te iubesc şi nu te înţeleg.  De aceea, cred că atunci când trebuie să luăm o decizie trebuie să fim convinşi că partenerul de viaţă sau viitorul partener de viaţă are aceleaşi valori, acelaşi Dumnezeu şi aceeaşi idealuri. Altminteri, sfârşim rău deoarece “erosul” se atenuează, “filio” poate să se rupă, iar dacă nu există “agape” care să ţină strânsă legătura dintre suflete şi duhuri… niciun psiholog bun din întreaga lume nu mai poate relega ceea ce de fapt a fost doar un “foc de paie”, “un castel de nisip” ori o simplă “pânză de păianjen”.

Judecând drept, putem concluziona uşor ce puţini oameni au dragostea “agape” care face să persiste frumos atât o prietenie – “filio” – dar chiar şi o viaţă intimă binecuvântată şi lăsată pe pământ de Dumnezeu adică “erosul” în cadrul unei căsnicii. Ce fel de dragoste cultivăm? Cum stăm de altfel cu dragostea? O întrebare care se pune mai în glumă, mai în serios, în societate. Pentru că dragostea “agape” ne ajută să avem curaj să fim mereu sinceri, autentici cu cei din jur şi cu noi înşine. De aceea, Biblia spune că în “dragoste nu există frică”. Dragostea trebuie să fie motivaţia tuturor faptelor noastre bune.  Deoarece fără dragoste suntem “chimvale zângănitoare” care fac mult zgomot fără nimic. Să ne autoanalizăm fiecare şi să căutăm asiduu să găsim sursa de Viaţă, Iubire, Adevăr şi Calea care duce spre cer, adică să venim la Domnul Isus. “Rămân, dar aceste trei; credinţa nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.

Marina Glodici, Cluj Napoca, 21 august 2014