Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor de trafic şi meteo şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Pentru combaterea acestor cauze şi pentru reducerea numărului de accidente rutiere, Poliţia Rutieră desfăşoară şi în judeţul Maramureş, în perioada 18-24 august a.c., o acţiune preventivă circumscrisă calendarului campaniei „SPEED” al poliţiilor rutiere europene TISPOL.
În cea de-a doua zi de supraveghere şi control a traficului rutier, poliţiştii maramureşeni au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, jumătate din acestea fiind aplicate pentru încălcări ale regimului legal de viteză. Valoarea totală a sancţiunilor depăşeşte 17.000 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.
Acţiune a poliţiştilor băimăreni pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Poliţiştii de ordine publică băimăreni au organizat azi-noapte o acţiune pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei. Pe timpul desfăşurării activităţilor au fost depistate 16 persoane care, în locuri publice, atrăgeau persoane în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor foloase materiale. Toate persoanele au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată, amenzile aplicate fiind în cuantum de 8.000 de lei.