Un accident de circulatie a avut loc in jurul orei 18:20 pe DN1C la intrare in localitatea Buciumi. Din primele informatii, accidentul s-a soldat cu ranirea a cel putin doua persoane. Spre locul indicat se deplaseaza in acest moment echipajele de interventie dar si politistii.
ACTUALIZARE
La fata locului echipajele medicale ale Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures, statia Somcuta Mare si echipajul SMURD au gasit trei persoane ranite. Toate cele trei victime erau din autoturismul inmatriculat in judetul Satu Mare. Din primele cercetari acesta nu a pastrat distanta de siguranta fata de autoturismul din fata, pe care l-a izbit. Totodata, se pare ca soferul autoturismului Opel circula cu viteza pentru ca urmele de franare lasate pe carosabil masurau aproape o suta de metri. De altfel, soferul autoturismul Skoda a declarat ca el oprise sa intrebe localnicii cum ajunge intr-o localitate. Acesta era din Tulcea si a fost in vacanta. In autoturismul lui erau si doi copii, care din fericire nu au suferit leziuni corporale. Politistii i-au testat pe cei doi soferi, rezultatul etilotestului indicand valoarea zero.