AcasăEvenimentBarbatul atacat de o ursoaica cu pui in Muntii Tiblesului a povestit...

Barbatul atacat de o ursoaica cu pui in Muntii Tiblesului a povestit pentru ActualMM.ro clipele de groza ale luptei pentru supravietuire (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

A supravietuit unei lupte inegale cu o ursoaica cu pui in mijlocul padurii. Este povestea unui barbat din Lapusul Romanesc care a fost atacat in muntii Tiblesului de o ursoaica. Barbatul s-a luptat din rasputeri pentru a supravietui. Pe patul de spital, acesta a povestit pentru ActualMM.ro intreaga scena desprinsa parca din filmele de groaza.

Nicolae PITIS are 48 ani si este din Lapusul Romanesc. Cunoaste muntii Tiblesului ca propria-I gospodarie pentru ca de mic copil a urca in munti la stana familiei. Aseara insa si-a vazut moartea cu ochii in momentul in care a fost atacat de o ursoaica cu pui. Lupta dintre ursoaica si barbat a fost una inegala, insa a facut totul pentru a supravietui.
“Si cand am venit aici mai sa ajungem catre sat la un kilometru jumate, doi, am oprit intr-o bifurcatie de drum si nu am mai stiut exact de cand nu am mai fost pe acolo de vreo 20 si ceva de ani. Zic lasati caii aci ca ma duc un pic pe drum sa vad ca unde e. 60-70 de metri, poate 80 de metri, am mers. Si am vazut ca pe aici  e de mers. Cand m-am intors numai am auzit urlete si era pe mine. Era cu pui? Un pui am vazut dar era cat ea. Si cand o sarit direct pe picior cu gura. Am dat cu pumnii ca nu am avut nimic in mana. Nu mi-am dat eu seama sa imi iau ceva de la caruta si am dat cu ce am putut, cu pumnii cu picioarele. Si m-a apucat de celalalt picior. M-am sculat dupa ce m-a lasat si iar o sarit pe mine. Apoi m-a lasat. Ca aici ma mira pe mine faptul ca o plecat de unde o venit exact cred ca o avut si ceva pui mici acolo” a spus Nicolae Pitis.
Copii au sarit in ajutor si intr-un final au reusit sa o sperie pe ursoaica. Aceasta a fugit in padure impreuna cu puii. Copiii victimei au sunat la 112 si au cerut ajutor. Un echipaj de prim-ajutor SMURD de la Subunitatea Targu Lapus s-a deplasat la fata locului. Era muscat de ambele picioare, dar si de maini, insa era in viata. “EPA Targu Lapus a fost solicitat la un caz in Grosii Tiblesului, la un pacient in varsta de 48 de ani, atacat de urs in padure. Acesta prezenta multiple plagi la nivelul membrelor inferioare. A fost stabilizat si transportat la UPU Baia Mare” a declarat plt Daniel Garda, SMURD Targu Lapus.
Victima a ramas internata la spital, fiind in afara oricarui pericol. Isi aminteste cu groaza momentele in care s-a luptat cu ursoaica. “Si o venit din nou la mine dupa ce m-a lasat. Da m-a tras vreo 20-30 de metri in sus, atunci m-a sfarticat asa rau. Noroc ca nu m-am speriat. Si cand a venit a doua oara am apucat o bucata de lemn si cand m-a apucat iara de picior, nici nu mai stiu de care exact atunci am dat cu creanga aceea peste urechi, peste cap. Nu mai stiu de doua-trei ori nu mai stiu exact. Atunci m-a lasat si a sarit pe mana. Si cand am mai dat m-a lasat. Apoi o vrut sa ma prinda de spate cu laba dar am avut noroc cu cureaua lata. Apoi o sarit aici la fata sa ma prinda de gat. I-am bagat lemnul pe gura si l-a facut ferfelita. Apoi m-a lasat si s-o dus cu bucata aia de lemn in gura si atunci m-am ridicat rapid si cand am strigat o venit si baietii” a povestit Nicolae Pitis.
Barbatul spune ca nu ii va fi frica sa se intoarca la stana din varful muntilor pentru ca toata viata asta a facut pentru ca familia lui sa duca o viata cat de cat decenta.

CITESTE AICI STIREA PUBLICATA ASEARA DE ACTUALMM.RO.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA