AcasăActualitatePoliticFuziunea PNL-PDL, aproape de final. Numele noului partid, o necunoscută

Fuziunea PNL-PDL, aproape de final. Numele noului partid, o necunoscută

spot_img

DISTRIBUIȚI

Statutul partidului rezultat din fuziunea dintre PNL şi PDL este finalizat în proporţie de 99,9%, noul statut urmand a fi discutat în cadrul Biroului Politic Naţional şi al Delegaţiei Permanente a PNL. Ulterior acesta va fi transmis în teritoriu pentru a fi dezbătut la nivel de filiale.

“Vor mai trebui discutate câteva aspecte care țin de nuanțele politice ce vor fi agreate în cadrul ședinței comune a celor două partide. În şedinţa Delegaţiei Permanente de marți va fi făcută o prezentare a proiectului de statut al noului partid rezultat în urma fuziunii, vor fi anunțate principiile și dispozițiile tranzitorii, iar statutul va fi comunicat tuturor membrilor, pentru a intra în dezbaterea internă”, a declarat preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş.

În urma dezbaterilor pe statut din teritoriu, propunerile vor fi transmise către centru unde vor fi supuse dezbaterii, în vederea definitivării statutului partidului rezultat în urma fuziunii dintre PNL și PDL.

Unul dintre obiectivele majore ale fuziunii PNL-PDL îl reprezintă câștigarea alegerilor prezidențiale de către un candidat care să favorizeze instalarea unei guvernări de dreapta în România, tocmai pentru a putea fi puse în aplicare politicile care să genereze dezvoltare economică.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA