CONTROL ANUAL Lovitură pentru proprietarii de mașini vechi! O nouă lege care îi va afecta pe toți a apărut în Monitorul Oficial, efectele acesteia intrând în vigoare în luna mai a anului 2018.
La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), autoturismele vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial. Mai exact, autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile. De asemenea, respectivul act normativ prevede că automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP, menționează avocatnet.ro.
În urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai precis, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”.
Totuși, dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. „În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, se arată în noua lege.
Când se face ITP-ul în funcție de vechime
O altă noutate majoră a introdusă prin lege modificarea intervalului la care se face ITP-ul, prin apariția a 3 categorii:
- pentru mașinile noi, primul ITP se face la 3 ani de la înmatriculare;
- pentru mașinile cu o vechime de peste 12 ani, ITP-ul se face anual;
- pentru toate celelalte mașini, ITP-ul se face o dată la 2 ani, la fel ca și în prezent.