În anul 2009, sub guvernare PDL, în comuna Suciu de Sus a fost au fost demarate lucrări la un drum de 4,9 km, care face legătura între Suciu de Sus și Larga. Proiectul a primit o finanțare infimă la acea dată, după care nu s-a mai alocat bani decât cu țârâita.
Acest drum este finanțat azi prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea. Lucrarea a avansat extrem de greu în anii trecuți datorită lipsei de finanțare, însă acum se află în atenția Ministerului Dezvoltării și a Consiliului Județean Maramureș ca o investiție prioritară. ”La începutul anului 2014 au fost alocați 300.000 de lei pentru continuarea lucrărilor, urmând ca, în urma rectificării bugetare de la mijlocul anului în curs, să fie acordată o sumă cel puțin echivalentă pentru acest proiect. Având în vedere rapiditatea cu care primăria din Suciu de Sus și executantul au avansat în această vară, este imperios necesar să obținem, la începutul anului 2015, restul de finanțare de aproximativ 1 milion de lei, pentru ca această lucrare să reprezinte încă o investiție finalizată în județul Maramureș. Îmbucurător este faptul că primăria din Suciu de Sus este condusă de un bun gospodar, respectiv primarul Viorel Pașca, care pe lângă investițiile finanțate prin programele guvernamentale a reușit, datorită unei bune gestionări a fondurilor proprii ale primăriei, să finanțeze construcția a patru poduri finalizate în această perioadă peste râul Suciu. Acestea sunt lucrări de mare calitate, care pot fi date ca exemplu întregii administrații publice locale din județul Maramureș”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Gabriel Zetea: Drumul spre Mănăstirea Breaza poate primi finanțare în 2015
”Am discutat cu primarul Viorel Pașca și acesta se bucură de toată susținerea mea pentru a continua investițiile în comuna Suciu de Sus, prin PNDL și Ministerul Dezvoltării. Avem în plan să cuprindem cel puțin un nou proiect la finanțare, la începutul anului 2015, iar aici ne referim la reabilitarea legăturii între Suciu de Sus și Breaza (înspre Mănăstirea Breaza). Județul Maramureș beneficiază, în 2014, de cea mai mare investiție a ultimilor 24 de ani, o investiție istorică de care se bucură comunitățile locale. Pentru 2015 ne-am propus să obținem cel puțin o sumă similară în Maramureș, pentru ca toate lucrurile bune începute să aibă continuitate. Acest lucru presupune, însă, și multă seriozitate din partea primăriilor și a Consiliului Județean, astfel ca situațiile de lucrări și deconturi pentru toate proiectele de aducțiune și apă, canalizare și drumuri comunale să respecte normele și rigorile Ordonanței de Guvern OG 28”, a subliniat președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea.
Viorel Pașca, primarul comunei Suciu de Sus: ”Am turnat primul strat de binder pe DC 58”
”Suntem în lucru pe DC 58, Suciu de Sus – Larga, am turnat primul strat de binder, de 6 cm, iar acum turnăm stratul de uzură, de 4 cm. Vorbim de un drum lung de aproape 5 km, iar lățimea este de patru sau cinci metri, după caz. Drumul pleacă din centrul satului Larga către Suciu de Sus. A trecut puțin peste o săptămână de când am început lucrările, iar în vizită de lucru l-am avut pe vicepreședintele Consiliului Județean și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Acesta a dorit să vadă și podul de lângă școală, care este gata în proporție de 85%, urmând ca în două săptămâni să fie finalizat. Podul de la Suciu de Jos, peste râul Țibleș și cel peste Valea Boia reprezintă lucrări deja terminate. Tot finalizat este și podul de la Copăcișa, în Larga, lung de 10 metri și lat de 4,5 metri. Sunt lucrări extraordinare, foarte bine executate, iar cele patru podețe pe care le-am realizat au fost făcute din fonduri de la bugetul local. În ceea ce privește drumul comunal DC 58, acesta se realizează pe OG 28, iar costul total al investiției este de aproximativ 30 de miliarde de lei vechi, din care am achitat până în prezent 13 miliarde. Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea ne-a asigurat că avem și cele trei miliarde pentru care am semnat contractul, deci execuția continuă, având speranța că vom obține și diferențele necesare, în cel mai scurt timp, pentru finalizarea lucrării”, a precizat primarul din Suciu de Sus, Viorel Pașca.