AcasăEvenimentGabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Două mari investiții finanțate prin PNLD în...

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Două mari investiții finanțate prin PNLD în Vadu Izei”

spot_img

DISTRIBUIȚI

În anii 2008, 2009, 2010, sub mandatul fostei guvernări, în comuna Vadu Izei au fost demarate investiții bazate doar pe promisiuni neonorate, proiecte fără finanțare concretă și fără a fi asigurată continuitatea lucrărilor.

Pentru ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple, Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul Liviu Dragnea și Consiliul Județean Maramureș au făcut o prioritate din a finanța lucrările începute în anii anteriori și lăsate apoi de izbeliște.

Astfel de situații s-au înregistrat și în comuna maramureșeană Vadu Izei, unde în prezent sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) două proiecte. Vorbim aici despre reabilitarea drumului comunal DC 11, Vadu Izei – Valea Stejarului, cu o valoare totală de 4,5 milioane de lei, precum și alimentare cu apă potabilă și canalizare (suma totală a investiției fiind de 3,8 milioane de lei), lucrări care trebuiau finalizate în anii trecuți și care vor fi finanțate cu prioritate în 2014 și 2015.

Avem în acest an o primă alocare, o finanțare de 1,1 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor pe DC 11 Valea Stejarului, lucru extrem de îmbucurător, precum și continuarea proiectului de canalizare și alimentare cu apă. Este un fapt notabil că multe din lucrările începute cu ani în urmă și lăsate în paragină de fosta guvernare sunt astăzi finanțate de Ministerul Dezvoltării și putem vorbi despre finalizarea acestora. În Vadu Izei avem un asemenea exemplu, unde există un primar harnic, care știe să gestioneze corect și cinstit fondurile de care dispune în interesul cetățeanului”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

 Strategia de Dezvoltare Durabilă 2014 – 2020, dezbătută cu aparatul tehnic din Primăria Vadu Izei

”Am discutat cu primarul din Vadu Izei, Petru Vlașin, precum și cu aparatul tehnic al instituției administrației publice locale despre elaborarea în acest an a Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2014 – 2020 a comunei, ca un plan integrat de dezvoltare a comunității care să canalizeze resursele primăriei înspre atragerea de fonduri europene.

Vom încerca să convingem Ministerul Dezvoltării să aloce cu prioritate fonduri pentru lucrările de alimentare cu apă și canalizare, astfel încât, în 2015, să putem vorbi în Vadu Izei de introducerea unui nou proiect de dezvoltare locală, și anume prelungirea DC 11 în satul Valea Stejarului. Putem să facem azi, în Maramureș, ca asemenea investiții să devină realitate, deoarece județul nostru beneficiază acum de cele mai mari sume din istoria sa pentru finanțarea comunităților locale și vom face tot ce ne stă în putință ca anul viitor această situație fericită să continue”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.

 Petru Vlașin, primar Vadu Izei: ”Toate lucrările din Vadu Izei sunt importante pentru comunitate”

Primarul comunei Vadu Izei, Petru Vlașin, ales ca edil în iunie 2012 a declarat că își dorește să realizeze cât mai multe din proiectele importante pentru comunitate, pentru a arăta celor care au crezut și cred în el, că este omul faptelor și nu al vorbelor. ”Suntem bucuroși că putem avansa cu lucrările pe DC 11, Valea Stejarului, iar finanțarea de 1,1 milioane primită în prima fază este o gură de oxigen necesară.

Totodată, continuă proiectul de canalizare și alimentare cu apă, lucrări lăsate de izbeliște în ultimii ani, care acum au ajuns în atenția Ministerului Dezvoltării. Avem speranța că această infuzie de fonduri va continua și în 2015, iar promisiunea președintelui PSD, Gabriel Zetea, că va insista la ministere pentru alocări suplimentare ne bucură și ne dă încredere.

În Vadu Izei toate lucrările sunt importante, fie că vorbim de reabilitarea Văii Stejarului, de alimentarea cu apă și canalizare, de reabilitarea clădirii primăriei. Cu muncă susținută, am convingerea că ceea ce ne-am propus va deveni realitate, fiindcă ne bucurăm de susținerea și înțelegerea Consiliului Județean Maramureș și a Ministerului Dezvoltării”, a declarat primarul comunei Vadu Izei, Petru Vlașin.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA