Luni, la ora 17.10, poliţia a fost sesizată despre un scandal izbucnit într-o locuinţă din Săcel. Un bărbat de 35 de ani din Vişeu de Sus, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal la locuinţa concubinei sale şi le-a ameninţat pe ea şi pe mama acesteia.
La locul indicat s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică iar poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă. Întrucât bărbatul continua să se manifeste agresiv şi să ameninţe cu un cuţit şi un topor, poliţiştii l-au deposedat de arme şi l-au încătuşat. El a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea efectuării unei expertize medico legale psihiatrice.
Cercetările continuă urmând ca la finalizarea lor să se propună măsuri legale.