Poate v-aţi întrebat şi dumneavoastră, de ce, oare, lucrurile negative pe care le auzim, vorbindu-se despre cineva, le credem mai uşor decât cele pozitive? De dragul  senzaţiilor?  De ce? De ce nici măcar nu punem la îndoială zvonurile şi vorbele rele aruncate de unii împotriva altora?

Cu ceva vreme în urmă, cineva îmi relata un fapt despre o cunoştinţă comună. L-am întrebat dacă poate demonstra sau dacă e convins de acest lucru. Atunci s-a oprit şi mi-a spus, ridicând din umeri, că aşa a auzit. Atunci i-am recomandat să mai practice şi prezumţia de nevinovăţie.

Oamenii vorbesc vrute şi nevrute, minciuni şi lucruri neadecvate. Unii din lipsă de educaţie, alţii din lipsă de caracter. Din păcate, mai rar, dezbat lucruri adevărate şi constructive. Fiecare interpretează după propria sa gândire şi trăire. De aceea este şi proverbul: „Cine cum trăieşte, aşa şi judecă”.

Cu ani în urmă, cineva m-a acuzat că îmi place să fiu şefă. Am  fost extrem de contrariată, deoarece sunt din fire destul de comunicativă şi respectuoasă şi niciodată nu am avut nici măcat tentaţia sau tendinţa de a controla sau de a trata pe cineva cu superioritate. Problema nu era la mine, ci la cei care făceau asemenea acuzaţii. Îngâmfate şi pline de sine, unele persoane  vor să domine pe alţii, având preconcepţiile că sunt superioare. Când încearcă să manipuleze şi descoperă că nu au nicio şansă, devin diabolice, scot zvonuri, afectând imaginea ori chiar viitorul cuiva.

Recent, o cunoştinţă m-a întrebat, cu un cinism în glas, la ce ziar lucrez. I-am răspuns scurt şi sec. Aşa, jurnalistic. Ce folos avea să dau detalii despre activitatea mea unui om care nu numai că nu putea da dovadă de respect, dar nici nu putea înţelege. S-a şi apucat să se laude cu realizările unei rude de ale ei. Invidie? Răutate? Da! Acestea mocnesc în interiorul unui om care arată în aparenţă deschidere şi bunătate… Dar .. în timp poţi observa cât poate fi de superficial. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care fac orice numai să poată salva aparenţele. De fapt, asta mi-a plăcut cel mai mult în munca jurnalistică. De a descoperi ce se află după aparenţele ce vor uneori să distragă, să ducă în eroare, să manipuleze. Să dezvălui adevărul, să-l promovezi, să fac lumină în lucrurile care sunt confuze. Să informez corect. Să fac oamenii să se bazeze întotdeauna pe adevăr. Să-l iubească. Să fie autentici.

Ştiţi de ce unii nu pot crede în prezumţia de nevinovăţie? Deoarece e mai uşor să se gândească la rău decăt la bine. Nu le trece prin minte că acele informaţii despre cineva pot fi greşite.  De aceea,

Biblia spune în epistola către Corinteni, capitolul treisprezece, că dagostea nu se gândeşte la rău. Ea are încredere şi iubeşte adevărul. Greu?! Uşor?! E vorba despre dragostea de oameni.

În zilele noastre, care mai de care, vrea să fie dumnezeu pentru celălalt. Unii vor să controleze tot. Nu mai pot de curiozitate, privind viaţa personală a altcuiva. Se acuză nefondat şi intenţionat pentru a creea disconfort, asistă cu satisfacţie la reacţiile celor aflaţi în necaz. Nu-i aşa, că s-a uitat cum e să fii în compania unor oameni nobili cu adevărat: respectuoşi, sinceri, prietenoşi şi altruişti, gata să te susţină în orice lucrare bună, fără niciun interes ascuns? Nu e aşa, că vă este dor să vedeţi oameni cu bun simţ, care vorbesc adevărul, care îşi respectă cuvântul dat, care au un bun sistem de valori,  onorabili şi demni de urmat? Nu vedeţi că, orice om umblă cu bârfeli şi fiecare ar vrea să înşele, făcând acuzaţii grave,  inventând ceva, ca apoi să spună cu un zâmbet vinovat că a glumit? Dar gluma unora poate costa viaţa altora. Câtă conflictualitate poate da naştere lipsa de caracter şi de credinţă! Poate că cineva a avut un mare succes după ce a încălcat regulile de conduită, a acuzat pe nedrept, a nedreptăţit pe cineva pentru a „supravieţui” mai bine, din invidie a ponegrit şi a făcut viaţa grea cuiva, pentru a-şi dovedi superioritatea.  Şi crede că acesta e drumul cel mai bun. Poate că ar trebui să se oprească, deoarece va veni o vreme când toate aceste lucruri vor atrage o răsplată. Am întâlnit oameni care cred că sunt extrem de morali, dar nu-i poţi face să se analizeze. Oricât de bine ţi-ar merge după ce calci în picioare pe alţii, trebuie să ştii că… nimic nu va rămânea nerăsplătit.

Am auzit, acum câteva săptămâni, o scurtă întâmplare. Se spune că un om de afaceri şi-a propus să îl sfideze pe Dumnezeu. În fiecare duminică, îşi ara şi semăna pământurile, punea îngrăşăminte şi efectua lucrările ce se impun pentru a avea roade. În luna octombrie, a anului respectiv, un jurnalist a scris un reportaj despre acest om de afaceri şi a subliniat că, potrivit statisticilor, se situează pe primul loc, privind realizările, obţinând cea mai mare recoltă de produse agricole. În încheiere, însă, jurnalistul a menţionat că ar fi bine de ştiut că Dumnezeu nu şi-a încheiat socotelile în luna octombrie.

Ce bine ar fi să fim cu toţii înţelegători, să căutăm să ne îngăduim unii pe alţii, să fim mai sensibili, mai buni! Să căutăm adevărul şi să ne placă să trăim cinstit şi demn. Şi asta, în ciuda faptului că în ziua de azi, dacă eşti cinstit, rişti să fii acuzat că eşti demodat, să fii privit ca un om retardat care nu se adaptează la mersul acestei lumi „moderne” ce se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru.

Merită să ne acuzăm şi să ne judecăm unii pe alţii? Nu!  Haideţi, să fim atenţi unii cu alţii!  Să mângâiem, în loc să supărăm! Să ne protejăm sufletele printr-un comportament frumos, fin şi plin de afecţiune. Câtă dragoste ne-a arătat Domnul Isus! Câtă nobleţe şi bunătate a revărsat El peste noi  printr-o iubire jertfitoare! Când a fost pe pământ nu a judecat, ci a slujit, a iertat şi a mântuit lumea. El va reveni, dar atunci va judeca pe toţi oamenii şi le va răsplăti după faptele lor. Fie ca atunci când va reveni, să ne găsească pe toţi după voia Sa divină! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Baia Mare, 25 mai 2014