Sâmbătă, 17 mai, liderii județeni ai PSD Maramureș s-au aflat în Maramureșul de Sud, în Țara Codrului și Țara Chioarului, pentru a fi alături de primarii județului la acțiunile organizate în comunitățile pe care le reprezintă.
În cursul zilei de duminică, 18 mai, liderul județean al PSD Maramureș, Gabriel Zetea, însoțit de senatorul PSD Liviu Marian Pop și deputatul Colegiului 5, Borșa Vișeu, social-democratul Gheorghe Șimon au participat la evenimentele din Maramureșul Istoric. Astfel,un punct important a constat în participarea la slujba oficiată de IPS Iustin Sigheteanu, la aniversarea a 180 de ani de la construcția bisericii cu hramul ”Buna Vestire” din Vișeu de Sus. Aici, înaltele fețe bisericești au resfințit biserica în prezența a sute de credincioși.
”Am participat și la Parada portului popular, desfășurată în fața Primăriei din Vișeu de Sus, alături primarul gospodar Vasile Coman, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, candidat pentru Parlamentul European pe lista Alianței Electorale PSD-UNPR-PC și care a ales să fie împreună cu noi în această zi deosebită pentru Vișeu. I-am avut alături și pe parlamentarii PSD Gheorghe Șimon și Liviu Pop, reprezentanții TSD și echipa de campanile a social-democraților. Evenimentul la care am fost martori aici arată că tradiția încă are viitor în Maramureșul Voievodal”, a precizat liderul județean al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Ziua a continuat cu Festivalul „Floare mândră de pe Iza”, de la Șieu, festival ajuns la cea de-a 24-a ediție, iar organizatorii merită cele mai sincere felicitări pentru reușita evenimentului. Susținătorii și reprezentanții PSD Maramureș s-au deplasat, apoi, la Sărbătoarea Narciselor din Repedea, iar seara s-a finalizat cu meciul de fotbal susținut între Topitorul Ferneziu și TSD Maramureș, meci arbitrat de arbitrul Cristian Balaj și unde lovitura de deschidere a fost dată de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.