Sub genericul „Ştim mai multe să fim mai buni”, în săptămâna „Şcoala altfel”, copiii din structura Şcolii Gimnaziale Dumbrăviţa au încondeiat sute de ouă de Paște, pe care le-au expus în holul Palatului Administrativ. Elevii şi grădinarii din cinci şcoli: Dumbrăviţa, Unguraş, Şindreşti, Rus şi Chechiş au participat la acţiune, sub atenta îndrumare a dascălilor lor: Magdalena Tomaş (director), Aurelia Filipan, Maria Bârda, Claudia Cadar, Nadia Ghiţ, Ramona Cadar, Daniela Sălăjan, Adriana Gherghel, Daniala Mihalca, Adela Cerneştean, Ileana Andreica, Lidia Tarţa, Maria Ciocotişan, Liana Morar, Aurica Păscan, Monica Cozma, Mariana Manea, Daniela Mureşan, Rodica Buruian.
Expoziţia este plină de culoare şi imaginaţie şi reprezintă rodul muncii desfăşurate de copii timp de aproape o săptămână. Copiii, sprijiniţi de părinţi, dar şi de sponsori, au adunat, vopsele, ornamente, paiete, carton, boabe de orez, iarbă, materiale textile pe care apoi le-au combinat şi le-au aplicat pe ouă, reuşind să realizeze mici opere de artă. Expoziţia va sta în holul Palatului Administrativ până după sărbătorile de Paște.
Biroul de presă