Cu prilejul Sărbătorii Floriilor, aproximativ 50 de jandarmi vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în judeţul nostru, pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase din zona lăcaşelor de cult (slujbe religioase şi pelerinaje), precum şi pe căile de acces către acestea.
Jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică.
La nivelul municipiului Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică în zona lăcaşelor de cult, a parcurilor şi a locurilor de agrement, precum şi pe timpul procesiunilor religioase care vor fi organizate de Biserica Ortodoxă Română. Astfel, sâmbătă, 12 aprilie, jandarmii sigheteni vor veghea la respectarea ordinii publice pe timpul unei procesiuni la care se estimează că vor participa circa 1.000 de persoane, procesiune „Veniţi să-ntâmpinăm pe Domnul!”
În acelaşi timp, jandarmii montani din cadrul posturilor montane Cavnic, Mogoşa – Şuior, Izvoare şi Borşa vor executa misiuni de ordine publică în zona posturilor montane, atât pentru menţinerea liniştii, cât şi pentru prevenirea infracţiunilor şi îndrumarea turiştilor aflaţi pe traseele montane. În cazul în care situaţia o va impune, jandarmii montani vor acţiona şi în vederea salvării şi evacuării eventualilor turişti aflaţi în dificultate.
Jandarmii sfătuiesc cetăţenii să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă.
De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Pentru sesizări, cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul Jandarmeriei, apelând numărul de telefon 112.