Procurorii Parchetului Capitalei au început urmărirea penală în dosarul vânzării de către Liga Profesionistă de Fotbal a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, pentru săvârşirea infracțiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată cu 3 milioane de euro.
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a fost reţinut în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri, transmite Telejurnalul. Sunt reţinuţi şi oamenii de afaceri Radu Arhire şi Mihai Corbu, în acelaşi dosar, a transmis Marius Popescu, pentru Telejurnal.
Procurorii Parchetului Capitalei au început urmărirea penală în dosarul vânzării de către Liga Profesionistă de Fotbal a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani, transmite Agerpres.
Dumitru Dragomir a fost reţinut în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri, transmite Telejurnalul. Sunt reţinuţi şi Radu Arhire şi Mihai Corbu, în acelaşi dosar, cei care ar fi facilitat, conform surselor judiciare, realizarea firmei fictive şi obţinerea acelui comision de 3 milioane de euro, a transmis Marius Popescu, pentru Telejurnal. Mai sunt alte patru persoane audiate în continuare.
Mihai Corbu este un om de afaceri despre care Dumitru Dragomir ar fi scris, pe blogul său, că ar fi primit, prin firma sa, un comision de 2,25 milioane de euro. Mitică Dragomir: „Eu am documente, iubiţilor. Sunt acoperit de hârtii cât trăiesc şi de pământ după ce mor. Pe Corbu dacă l-am văzut o dată sau de 2 ori, pe Arhire nu-l cunosc”.
Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată cu 3 milioane de euro, la vânzarea drepturilor de televizare, prin faptul că tranzacţia a fost „intermediată” de mai multe firme, deşi ea s-a realizat, în realitate, fără acestea, transmite Mediafax.
Dumitru Dragomir a confirmat pe blogul său percheziţiile şi a povestit cum au decurs perchezițiile de luni dimineaţă: “Au venit la ora șase! La mine acasă, la hotel şi la Bogdan. Acum am casa plină! Mă uit la televizor şi aflu ce se întâmplă cu mine. Oamenii sunt civilizați, își fac treaba. E un război în care eu sunt la mijloc, de când mă așteptau dușmanii…. Mă doare la pălărie, sunt în regulă cu toate actele, în orice subiect.”
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste spune că urmează să fie dus la audieri, dar nu ştie care sunt numele celorlalţi anchetați în dosar. Este vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro, acordat firmei unui om de afaceri, Mihai Corbu. Un post de televiziune a anunțat că, în cursul săptămânii trecute, anchetatorii au cerut de la Gazeta sporturilor, primul ziar care a publicat informații despre caz, articolele care tratatu acest subiect. “L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat”, a spus Dumitru Dragomir, pe blogul său.
Fostul presedinte al LPF Dumitru Dragomir retinut in dosarul drepturilor de televizare a ligii 1
loading...