Prevenirea călătoriei frauduloase în atenţia poliţiştilor de transporturi
În perioada 1 – 3 aprilie poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi împreună cu personal C.F.R., au acţionat pe 16 trenuri de călători pentru prevenirea călătoriei frauduloase şi pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
În urma controalelor efectuate, atât în trenuri cât şi în 10 staţii de cale ferată, poliţiştii au identificat 94 de călători frauduloşi şi două persoane care practicau cerşetoria. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1000 de lei.
16 permise de conducere suspendate ieri de poliţiştii rutieri
220 de autovehicule aflate în trafic au fost controlate ieri de poliţiştii rutieri maramureşeni în cadrul unei acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză sau de neacordarea de prioritate pietonilor. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 28000 de lei.
Totodată au fost reţinute în vederea suspendării 16 permise de conducere şi au fost ridicate 12 certificate de înmatriculare pentru nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor, şapte dintre acestea în cadrul unei acţiuni organizate împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român Maramureş pe DN 18 în localitatea Vadu Izei.
Pe DJ 108A, în localitatea Buzeşti, a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 27 de ani din Tăuţii Măgherăuş care a prezentat poliţiştilor un permis de conducere fals. Poliţiştii au constatat acest lucru în urma verificărilor efectuate în bazele de date, verificări care au relevat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În continuare acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, fals şi uz de fals.












