Scandal fara precedent in localitatea Bogdan Voda. Un cetatean, nemultumit ca nu are suprafata de pamant pe care, in opinia lui, a cumparat-o in urma cu cativa ani. Barbatul a intrat peste angajatii primariei amenintandu-i cu un topor si un cutit. Intreaga scena a avut loc joi dupa-masa.
Potrivit declaratiilor facute de secretarul primariei, Deac Ioan, pentru ActualMM.ro, cetateanul din Bogdan Voda a intrat in primarie, inarmat pana in dinti, cerandu-si o parcela de pamant in suprafata de 10 ari. Parcela este situata intre albiile raului Iza (albia noua si albia veche, n.r.) si, in opinia cetateanului, suprafata pe care a primit-o nu este de 10 ari ci de sapte. De la injurii la scandal a fost doar un pas. Barbatul a scos securea si a inceput sa-i ameninte pe angajatii primariei. Secretarul unitatii administrative a reusit sa il scoata afara din primarie, moment in care angajatele care se aflau in sediu au sunat de urgenta la 112.
Patrula de politie deplasata la fata locului i-a gasit pe cei doi in apropierea primariei, la aproximativ 30 de metri de sediu. In momentul in care politistii l-au somat pe barbat sa inceteze cu scandalul, acesta i-a amenintat cu securea si pe oamenii legii. Unul dintre politisti a tras un foc de arma in plan vertical, timp in care alti doi colegi de-ai lui au reusit sa il imobileze pe scandalagiu. Acesta a fost incatusat si dus la audieri. La audieri a ajuns atat secretarul primariei cat si celelalte persoane aflate in sediul primariei. In urma audierilor, barbatul scandalagiu a fost internat la Sectia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei. Surpriza a venit astazi, cand secretarul primariei Bogdan Voda a dat ochi in ochi cu scandalagiul. La 24 de ore dupa ce a intrat cu o secure si un cutit in primarie, amenintand pe cei prezenti cu moartea, barbatul din Bogdan Voda a fost externat de la spital.
ACTUALIZARE1
Barbatul scandalagiu s-a ales cu dosar penal si este cercetat pentru o serie de infractiuni. Chiar daca a amenintat cu moartea atat pe functionarii din Primaria Bogdan Voda cat si pe politisti, in opinia procurorului de caz, barbatul nu reprezinta un pericol public. Mai mult, procurorul de caz nu a dispus cercetarea lui in stare de arest preventiv.
„In 27 martie politia a fost sesizata de faptul ca un barbat ameninta cu un topor angajatii Primariei Bogdan Voda. Politistii s-au deplasat imediat la locul indicat si au constatat ca cele sesizate se confirma. Agentii de politie i-au solicitat barbatului sa inceteze activitatea infractionala insa acesta nu s-a conformat. Mai mult, s-a indreptat cu toporul spre politisti si i-a amenintat cu moartea. In aceste circumstante, dupa efectuarea somatiilor legale, unul dintre politisti a executat un foc de arma in plan verical. S-a reusit apoi dezarmarea, imobilizare si incatusarea barbatului care a fost condus la sediul politiei si ulterior la Parchetul de pe langa Judecatoria Dragomiresti.
In cauza s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de ultraj, portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase si tulburarea ordinii si linistii publice. Cercetarile continua sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Dragomiresti”, a declarat Dumitrita Rus, purtator de cuvant IPJ Maramures.
„Spitalul intocmeste expertiza si o preda organelor abilitate. Externarea din spital o face instanta sau procurorul. Noi am facut partea care ne revenea din acest punct de vedere si dincolo de asta, va puteti da seama, ca nu putem noi hotari”, a afirmat Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei.