La Consiliul Judetean Maramures a avut loc astazi o conferinta de presa ad-hoc privitoare la mult trambitaul proiect Baia Sprie – Barsana. Oficialii CJ au precizat ca a fost anulata procedura de licitatie cu privire la finalizarea proiectului. Asta inseamna ca toate cele trei firme care au participat la licitatie nu au indeplinit criteriile cerute de lege. Ce inseamna acest lucru pentru soferi? Multi nervi, masini stricate, gropi multe si multa multa rabdare.
ACTUALIZARE
„Proiectul „Reabilitare traseu Drum Judeţean Baia Sprie – Cavnic – Ocna Şugatag – Călineşti – Bârsana” a început prost, a continuat şi mai prost şi se anunţă în continuare dificil.” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, la conferinţa de presă organizată azi. Preşedintele a prezentat presei soluţia pe care Comisia de evaluare a dat-o pentru ofertele tehnice prezentate la licitaţia destinată acestui proiect. Comisia de evaluare a lucrat sub permanenta monitorizare a UCVAP.
Comisia a decis cu unanimitate de voturi anularea procedurii de atribuire pentru achiziţia publică destinată realizării lucrărilor rămase de executat pentru proiectul „Reabilitare traseu de Drum Judeţean Baia Sprie – Cavnic – Ocna Şugatag – Călineşti – Bârsana”. Motivul a fost generat de faptul că toate cele trei oferte sunt neconforme, oferta tehnică a agenţilor economici respectivi fiind necorespunzătoare. „Exista un risc major de nefinalizare a lucrărilor în termen. Riscam să avem un câştigător care nu avea capacitatea tehnică de a finaliza lucrarea. Iar după aceea procedura de reziliere a contractului e foarte greoaie.” – susţine preşedintele Zamfir Ciceu. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a lansat o invitaţie publică tuturor agenţilor economici să se prezinte la licitaţia pentru acest proiect, care urmează să fie reluată. Proiectul revizuit are sursa de finanţare asigurată, iar lucrările rămase de executat ar putea fi realizate într-un termen de 6-8 luni. Termenul limită pentru finalizarea proiectului este decembrie 2015.