Eveniment rutier la Rona de Sus
Ieri, la ora 14.00, poliţia a fost sesizată că, pe DN 18, dealul Hera din Rona de Sus, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Rona de Sus a oprit o autoutilitară pe un sector de drum în rampă şi nu a acţionat frâna de ajutor şi nici nu a cuplat într-o treaptă inferioară de viteză. În aceste condiţii, autoutilitara s-a pus în mişcare iar bărbatul, în încercarea de a urca în autovehicul, a fost prins între acesta şi parapetul metalic de pe marginea drumului. El a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la spital.
A fost verificată starea tehnică a autovehiculelor aflate în trafic
Poliţiştii rutieri din Vişeu de Sus împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş au organizat şi desfăşurat ieri o acţiune privind starea tehnică a autovehiculelor. Ei au controlat 53 de maşini şi pentru neregulile constatate au aplicat 31 sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 6.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 10 certificate de înmatriculare.
Centura de siguranţă îţi salvează viaţa!
Poliţiştii maramureşeni continuă acţiunile pentru verificarea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie omologate de către conducătorii auto şi pasagerii aflaţi în autovehicule. Astfel, la Baia Mare, Seini, Sighetu Marmaţiei şi în comunele arondate Secţiilor de poliţie 5 şi 6, poliţiştii au acţionat ieri şi au verificat circa 350 de autovehicule aflate în trafic. Ei au constatat 180 de contravenţii, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproximativ 23.000 de lei şi au reţinut în vederea suspendării 19 permise de conducere.