Negocierile dintre partidele care au acceptat sa guverneze Romania dupa ce USL s-a destramat au fost finalizate in cursul zilei de luni, urmand ca premierul Victor Ponta sa-si prezinte maine echipa in Parlament pentru a obtine votul de investitura. E greu de crezut ca ar putea sa apara surprize, avand in vedere ca actuala coalitie are o majoritate de circa 56% in ambele Camere.
De mentionat faptul ca, pana la gasirea unei noi denumiri, PSD, UNPR si PC vor trebui sa activizeze cu numele lor avand in vedere ca Biroul Electoral Central a respins astazi numele Uniunea Social Democrata (USD), deoarece a mai fost folosit in campaniile electorale precedente. Iata cum BEC a eliminat rapid una din disensiunile dintre PNL si PSD, care a contribuit la disparitia USL. Ponta a anuntat lista vicepremierilor, ministrilor plini si ministri delegati. Parcurgand lista se observa cateva nume noi, oameni tineri, cu studii serioase, unii chiar neimplicati in politica.
Fara sa vrem, suntem tentati sa spunem ca actualul Cabinet Ponta arata mai bine decat precedentele, poate si pentru faptul ca nu-i mai regasim pe Fenechiu, Silaghi, Vosganian, Chitoiu, Gerea si alti anonimi. Cu exceptia lui Mircea Dusa Eugen Nicolicea si Gabriel Oprea, garnitura e tanara, unii dintre ministrii fiind sub varsta premierului. Va prezentam cateva date referitoare la oamenii noi din Guvern, despre care opinia publica nu stie mare lucru.
Guvernul Ponta 3
Prim-ministru: Victor Ponta
Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice: Liviu Dragnea
Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne: Gabriel Oprea
Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Daniel Constantin
Viceprim-ministru, Ministrul Culturii: Kelemen Hunor
Ministrul Finanţelor Publice: Ioana Petrescu
Ministrul Afacerilor Externe: Titus Corlăţean
Ministrul Apărării Naţionale: Mircea Duşa
Ministrul Justiţiei: Robert Cazanciuc
Ministrul Educaţiei Naţionale: Remus Pricopie
Ministrul Fondurilor Europene: Eugen Teodorovici
Ministrul Sănătăţii: Nicolae Bănicioiu
Ministrul Economiei: Constantin Niţă
Ministrul Transporturilor: Dan Şova
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Socialee: Rovana Plumb
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice: Korodi Attila
Ministrul pentru Societatea Informaţională: Răzvan Cotovelea
Ministrul Tineretului şi Sportului: Gabriela Szabo
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Eugen Nicolicea
Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni: Bogdan Stanoevici
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură: Doina Pană
Ministrul delegat pentru Buget: Liviu Voinea
Ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism: Florin Jianu
Ministrul delegat pentru Energie: Răzvan Nicolescu
Ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică: Mihnea Costoiu
Ministrul delegat pentru Dialog Social: Aurelia Cristea
Va prezentam cateva date referitoare la oamenii noi din Guvern, despre care opinia publica nu stie mare lucru.
Ioana Petrescu, 34 ani, ministru al Finantelor Publice. A fost numita in septembrie 2013 consilier al premierului Victor Ponta pe probleme fiscale, este profesoara de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland, este specializata in finante publice, economia tarilor in curs de dezvoltare si emergente si pe economia de securitate nationala, potrivit CV-ului publicat pe blogul sau. A absolvit Universitatea Harvard, unde are un doctorat si un masterat in economie, si Wellesley College, unde a obtinut licenta in economie si matematica.
Razvan Nicolescu (36 ani), ministru al energiei. Are experienta in domeniul energiei, fiind din 2008 director de afaceri publice si reglementare in OMV Petrom. De asemenea, este vicepresedinte CA al Agentiei Europene pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare in Energie (ACER). Nicolescu este absolvent al Liceului Industrial de petrol Videle si al Facultatii de Energetica din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti. In anul 2004 a absolvit cursurile Colegiului National de Aparare.
Razvan Cotovelea, ministrul Societatii Informationale, este un tehnocrat in varsta de 40 de ani. Cea mai recenta functie guvernamentala a fost cea de secretar de stat in Ministerul Fondurilor Europene.
Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM si turism, are 38 de ani, vine din Slatina, este din 2007 presedintele Patronatului Tinerilor Intreprinzatori din Romania si este si vicepresedinte la Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Jianu nu vine din niciun partid politic si a mai lucrat si in cadrul Presedintiei Romaniei dupa ce a terminat Facultatea de Matematica, Universitatea Bucuresti in 1999.
Gabi Szabo, 39 de ani, Ministrul Tineretului si Sportului. A fost desemnata in 1999 cea mai buna atleta a lumii si cea mai buna sportiva a Europei. „Am simtit nevoia sa dau ceva inapoi acestui sport si publicului. Pot spune ca ma pricep, pentru ca lucrez de noua ani in structuri administrative din domeniul sportului, inclusiv la nivel international”, a spus Gabi Szabo. A cucerit medalia de aur la JO de la Sydney, din anul 2000, in proba de 5000 de metri. A mai bifat la Olimpiada o medalie de argint (Atlanta 1996 – 1500 de metri) si una de bronz (Sydney 2000 – 1500 de metri). De asemenea, Szabo a cucerit mai multe medalii de aur la Campionatele Mondiale (de 5 ori campioana a lumii – la diferite categorii de varsta) si la Europenele in sala (patru medalii de aur).
Bogdan Stanoevici, ministrul pentru romanii de pretutindeni – un cetatean roman cu 20 de ani petrecuti in afara tarii, care in 2011 s-a intors in Romania si crede ca aici exista o sansa, absolvent IATC.
Aurelia Cristea, ministrul pentru dialog social, clujeanca, 46 de ani, deputat PSD din 2012, absolventa a Universitatii de drept.