Un rabin și-a întrebat ucenicii: ”Cum știm că s-a sfârșit noaptea și se ivesc zorile?” Unul a zis că atunci când deosebim o oaie de un câine, altul a spus că atunci când putem face deosebirea dintre un măslin și un smochin. Rabinul le-a răspuns că atunci știm că a trecut noaptea și s-au ivit zorile, când ne uităm la un străin și-l vedem ca pe fratele nostru… Tatăl l-a chemat în casă parcă spunându-i: ”Nu de dragul lui trebuie să intri ci de dragul Meu, pentru că nu-i petrecerea lui ci a Mea”, iar lucrul acesta trebuie să ne pună pe gânduri. Oamenii sunt mai importanți decât regulamentele și Hristosul nostru a spus-o: că ele au fost făcute pentru noi și nu noi pentru ele.

Fratele mai mare nu a vorbit cu tata despre fratele absent, nu s-a rugat pentru venirea lui și nici măcar nu a fost acasă atunci când acesta a venit… A ierta e semnul că în tine locuiește Hristos care i-a iertat imediat și pe cei ce-i băteau cuiele în mâini. A ierta înseamnă a elibera un prizonier și a descoperi că de fapt prizonierul ești chiar tu…

L-am iubit mult pe bătrânul acela dar asta doar mai târziu, când am realizat că nu era la modă ceea ce făcuse el atunci. Am știut că e puternic, pentru că cei slabi nu pot ierta niciodată, iertarea fiind o caracteristică doar a celor puternici. Cine judecă un om se poate înșela, dar cine iartă pe semenul lui nu se înșeală niciodată. Ca semn că ai primit iertare trebuie să dai iertare și înțelegere, iertăm atâta timp cât iubim. Un om ce iartă, o familie ce iartă, o biserică ce dă a doua șansă, toți aceștia vor cunoaște ce e fericirea de durată.

Francezii ziceau că dacă vrei să fii fericit o zi răzbună-te, dar dacă vrei să fii fericit o viață iartă. E clar că oamenii care-și țin pumnii strânși nu-și pot da mâna, de aceea desfă-ți palma chiar dacă există riscul ca cineva să-ți bată un cui în ea. Toată Biblia nu-i altceva decât istoria unor oameni ce-au primit o a doua șansă, pentru că înainte de-a fi cartea ce cuprinde istoria lui Dumnezeu e cartea ce ne vorbește despre reabilitarea noastră. Biserica ce nu iartă distruge puntea pe care trebuie să meargă ea însuși și astfel va rămâne izolată pe partea tristă a universului.

Un înțelept scria odată că a refuza să ierți e infinit mai rău decât a ucide, deoarece deseori crima este un impuls de moment al unei minți înfierbântate, în timp ce lipsa iertării este o alegere rece și deliberată a inimii. ”V-am adus rușine”, le-am spus după un timp. Dar ce e iertarea decât parfumul unei flori pe pantoful celui care a călcat-o?

Bine-ai venit acasă! Bine-ați venit acasă!

Vladimir Pustan