Ieri, în jurul orei 15.00, pe strada Liviu Doru Bindea din Săliştea de Sus, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unui adolescent.
Un tânăr de 32 de ani din Borşa a condus o autospecială a politiei spre Dragomireşti şi a surprins şi accidentat grav un băiat în vârstă de 15 ani, care a traversat drumul prin spatele unui autobuz oprit. În urma impactului victima a fost transportată la spitalul din Sighetu Marmaţiei unde a rămas internată. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice.