Candidatul la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, Gheorghe Popescu s-a aflat astăzi, 6 februarie, în Baia Mare unde a avut o întâlnire cu oamenii din fotbalul maramureşean, dar şi o parte din cei din zona de Nord-Vest.
Popescu s-a arătat extrem de încântat de întâlnirile avute cu autorităţile locale, respectiv judeţene, ţinând să arate că fotbalul are numai de câştigat dacă se vor implica şi aceste autorităţi.
„Am avut întâlniri şi cu primarul Băii Mari, respectiv cu prefectul judeţului Maramureş care au vrut să fie prezenţi şi să participe la începutul şedinţei noastre. Mă bucur foarte mult că întâlnirea a durat mult mai mult decât ne-am propus iniţial. Ce s-a întâmplat astăzi îmi întăreşte încă o dată convingerea că numai prin oamenii din teritoriu putem să aflăm realitatea la nivelul fotbalului nostru”, a declarat acesta.
Trebuie spus că la Centrul Millenium cei 3 fotbalişti foşti componenţi ai Generaţiei de Aur, respectiv Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu şi Bogdan Stelea au oferit autografe celor interesaţi şi au făcut fotografii. De altfel, atât Stelea, cât şi Dumitrescu au ţinut să arate cât se poate de clar că sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Popescu şi cred în ideile propuse de acesta pentru relansarea fotbalului românesc.