AcasăActualitateSocialNerespectarea prevederilor privind actele de identitate atrage răspunderea contravenţională

Nerespectarea prevederilor privind actele de identitate atrage răspunderea contravenţională

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri între orele 10.00 – 13.00, poliţiştii Secţiei 2 Bogdan Vodă au acţionat pe raza localităţii Rozavlea, pentru aplicarea reglementărilor privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor de etnie romă din localitate, în scopul asigurarea raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi instituţiile statului de drept. Acţiunea se încadrează în planul judeţean de măsuri privind incluziunea cetăţenilor aparţinând minorităţii rome. Au fost identificate 7 persoane aflate în ilegalitate în ceea ce priveşte actele de identitate sau de stare civilă, pentru clarificarea situaţiei acestora fiind transmise informări către administraţia publică locală. 

În conformitate cu prevederile legale, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei si 80 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.

Cazuri în care se eliberează o noua carte de identitate:

– la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;

– dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;

– în cazul schimbării domiciliului, a denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;

– în cazul deteriorării actului de identitate;

– în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

– când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

– în cazul schimbării sexului;

– în cazul anulării;

– în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

– pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA