AcasăActualitateSocialVeşnica problemă: Peste 2000 de oameni riscă izolarea pentru că nu sunt...

Veşnica problemă: Peste 2000 de oameni riscă izolarea pentru că nu sunt bani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nu o dată s-a dovedit în România că cineva trebuie să moară pentru  ca tot cineva să ia atitudine şi să schimbe ceva. În momentul de faţă undeva la 2000 de maramureşeni riscă s ă rămână  izolaţi pentru că autorităţile locale sau judeţene  nu su găsit bani  pentru a face aşa cum scrie la  carte o consolidare a unor maluri de rău.

Chiar ieri prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian s-a deplasat  în Bărsana, Bistra şi Săliştea de Sus, pentru a analiza la faţa locului situaţia creată de distrugerea malurilor râurilor  ce traversează aceste localităţi.

„La dispoziţia prefectului, în data de 30 ianuarie 2014,   o comisie specializată a efectuat verificări în zonele amintite. Astfel, au fost constatate probleme mari pe pârâul Bâleasa din Săliştea de Sus între podul aval de mănăstirea Buleasa şi confluenţa cu râul Iza. O posibilă viitură în zonă  pune în pericol 286 de  gospodării cu o populaţie de 860 locuitori. De asemenea, pot fi afectate drumuri de acces cu pasarele de trecere şi poduri, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare, duce la imposibilitatea intervenţiei în caz de incendiu sau probleme medicale ale cetăţenilor.

Pe pârâul Bâleasa în Săliştea de Sus este pe rol inca din 2008 investiţia cu titlul ,,Lucrări de regularizare a pârâului Bâleasa ( afluent al râului Iza) pe porţiunea ce străbate intravilanul oraşului Sălişte de Sus, jud. Maramureş’’. Investitia are o  valoare de  11 274 mii lei.

De asemenea, prefectul Anton Rohian a analizat în comuna Bistra, punctul critic de pe râul Vişeu, malul drept, unde a fost afectat drumul Judeţean DJ 185 între localităţile Bistra şi Valea Vişeului. Acesta fapt  pune în pericol singurul acces rutier în localitatea Valea Vişeului. Afectarea acestui drum ar conduce la izolarea a 1600 locuitori cu implicaţiile socio-economice  aferente”, a declarat Marilena Florescu, din partea  Prefecturii Maramureş.

”Întreg tronsonul este instabil şi este evidentă tendinţa de prăbuşire a malului cu afectarea integrală a drumul adiacent, care se poate produce  la prima viitură pe râul Vişeu. De aceea este foarte importanta execuţia lucrării de  consolidare de mal, pe râul Vişeu în zona comunei Bistra. La ceea ce am văzut la faţa locului există riscul ca într-o lună de zile localitatea să fie izolată.„ – a spus prefectul Anton Rohian.

Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş a făcut în ultima perioada mai multe intervenţii către ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, doamna Lucia Varga, prin care a solicitat alocarea urgentă de fonduri,  în vederea demarării investiţiilor necesare pe râurile din judeţul Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA