AcasăActualitatePoliticLiberalii şi Cherecheş au ceva de împărţit: Reducerea taxelor pentru eliberarea diverselor...

Liberalii şi Cherecheş au ceva de împărţit: Reducerea taxelor pentru eliberarea diverselor autorizaţii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liberalii conduşi de Ovidiu Nemeş şi primarul Cătălin Cherecheş (cândva şi el liberal) au ceva de împărţit. Motivul – propunerea de reducere a taxelor practicate de municipalitate pentru eliberarea diverselor autorizaţii.

“Aleşii locali liberali din cadrul Consiliului Local Baia Mare şi nu numai au propus vineri, 24 ianuarie, în cadrul şedinţei comisiei economice, reducerea taxelor pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, respectiv pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru anul 2014.

Iniţiativa legislativă locală a fost depusă şi înscrisă în data de 27 ianuarie,  la sediul Consiliului Local al municipiului Baia Mare. Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a luat act de această iniţiativă şi a dispus elaborarea unui proiect de hotărâre privind reducerea taxelor pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiilor precum şi a altor certificate, autorizaţii şi avize, respectiv pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru anul 2014, care este supusă spre aprobare în şedinţa Consiliului Local Baia Mare din data de 30.01.2014.

Consilierii locali liberali apreciază ca nefiind important formalismul procedurii de iniţiere a unor astfel de hotărâri de consiliu, şi că acţiunile lor şi-au atins scopul dorit, motiv pentru care vor susţine iniţiativa primarului municipiului Baia Mare, considerând că interesul contribuabililor băimăreni primează în faţa unui joc politicianist.

 Totodată, îl felicită şi îi mulţumesc primarului şi aparatului propriu de specialitate pentru viteza de reacţie şi maturitatea cu care a acţionat pentru ca acest proiect să poată fi pus în aplicare, dar şi pentru faptul că edilul băimărean şi-a însuşit şi a iniţiat acest proiect de sorginte profund liberală.

De asemenea, mulţumim mass-mediei locale pentru că au publicat informaţiile cu privire la acest proiect, pe care consilierii liberali au ţinut să le facă publice, pentru a-i informa pe contribuabili cu privire la reducerile pe care municipalitatea doreşte să le aplice în vederea sprijinirii mediului de afaceri local, în contextul în care transparenţa actului decizional administrativ transcede cu greu în faţa altor subiecte încadrabile, ce-i drept, în noţiunea de can-can local băimărean”, au anunţat cei de la PNL Baia Mare (preşedinte Mircea Dolha).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA