Voleibaliştii de la Ştiinţa Explorări Baia Mare s-a impus astăzi în faţa celei mai slabe chipe din campionat, U Cluj, cor 3-0, la capătul unui meci în care Baia Mare a condus în general ostilităţile. La finalul meciului Marius Botea, antrenor principal Ştiinţa Explorări, s-a declarat oarecum dezamăgit de prestaţia elevilor săi.
A treia victorie consecutivă obținută de Știința Explorări în acest an. Băimărenii și-au mai adăugat trei puncte în clasament, la capătul unui joc nu foarte reușit, prestat în fața echipei de pe ultimul loc. Clujenii au jucat dezinvolt și timp de un set și jumătate au reușit să pună probleme gazdelor. Meciul a reprezentat pentru Știința Explorări un antrenament cu public, pentru întâlnirea mult mai dificilă, de vineri, cu Tomis Constanța.
Știința Explorări Baia Mare – Universitatea Cluj Napoca 3-0 (24, 18, 19)
Explorări: Veber, Suson, Păștean, Cuciureanu, Răileanu, Țuțea, Tofan (libero). Au mai jucat: Negrean, Socaciu, Moisa, Nagy și Balog (libero). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop
Universitatea: Remeș, Badea, Toronyai, A. Pop, Fuzesi, Briscan, Popovici (libero). Au mai jucat: Silași, Lotei, Cociș și Todoran. Antrenor: Romeo Lotei
Au arbitrat: Nicolae Sârb și Daniel Hadade (Zalău). Observator FRV: Vasile Mășcășan (Târgu Mureș).