Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au organizat ieri o acţiune care a avut ca scop prevenirea producerii de evenimente rutiere pe fondul neacordării de prioritate pietonilor. Pe timpul desfăşurării activităţii, poliţiştii au constatat 22 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 5610 lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării 16 permise de conducere, toate de la şoferi care nu au acordat prioritate pietonilor.
La BaiaSprie, poliţiştii împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, au organizat o acţiune în scopul verificării stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic. Au fost controlate 38 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 3200 lei. De asemenea, au fost ridicate patru certificate de înmatriculare.
Pentru prevenirea producerii de accidente rutiere pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, poliţiştii din Seini au organizat o acţiune în perioada 22 – 23 ianuarie a.c. Ei au verificat autovehiculele aflate în trafic şi au aplicat 24 sancţiunila OUG195/2002. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 3.000 de lei.