Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep s-a impus, luni dimineaţă, în faţa sârboaicei Jelena Jankovici, numărul opt mondial, cu scorul final 6-4, 2-6, 6-0 în cadrul optimilor de finală de la Australian Open. Românca merge astfel în sferturile de finală, printre primele opt jucătoare de la Melbourne.
După ce iniţial a fost condusă în câteva jocuri, Simona Halep reuşeşte să o egaleze pe Jelena Jankovici din cauza unor greşeli ale sărboaice, apoi să o depăşească şi să îşi adjudece victoria primului set (6-4). Al doilea set debutează cu o reacţie nervoasă a Jelenei Jankovici catre loja sa personală. De asemenea, tensiunea a apărut în scurt timp şi la Simona care pierde serviciul după o dublă la minge de break. Românca revine şi strânge scorul la 2-3, dar sărboaica mai acumulează trei puncte din pricina serviciului slab al Simonei şi căştigă setul (2-6).
După un game care părea să nu se mai sfârşească la începutul partidei, Simona se impune puternic în cel de-al treilea set, demoralizând-o total pe sârboaica Jelena Jankovici cu scorul de 6-0. C
Partida dintre Halep şi Jankovici a fost una importantă pentru româncă, deoarece începând cu 2013, ascensiunea lui Halep a început chiar după ce s-a impus în faţa Jelenei Janukovici în cadrul turneului de la Roma, meci încheiat cu scorul 2-1 la seturi (4-6, 6-0, 7-5).
Totuşi, o singură înfrângere a avut Simona Halep în faţa sârboacei Jelena Jankovici, pe când avea 18 ani, în cadrul turneului US Open. Noua victorie a Simonei Halep o trimite in sferturile de finală unde o va întâlni pe slovaca Dominika Cibulkova, cea care s-a impus în faţa Mariei Sharapova, cu scorul 3-6, 6-4, 6-1.
Simona Halep și-a asigurat 270.000 de dolari australieni și 430 de puncte WTA, iar în sferturile de finală o va înfrunta pe Dominika Cibulkova (Slovacia/N. 20), care a produs o surpriză, prin victoria cu 3-6, 6-4, 6-1 în fața rusoaicei Maria Șarapova (N. 3).
Cibulkova (24 ani, 24 WTA) conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a învins-o în 2011 la s’Hertogenbosch, 6-3, 6-0 în primul tur, și în 2013 la Indian Wells, cu 7-5, 7-6 (3), în primul tur. Halep a obținut singura victorie în 2012, în sferturi la Bruxelles, cu 0-6, 6-4, 6-3.
Halep, care a câștigat anul trecut 6 turnee WTA și a fost desemnată “Most Improved Player” din circuitul profesionist feminin, devine prima jucătoare română care atinge sferturile de finală ale primului turneu de Mare Șlem al anului din 1997 încoace.