Tendinţele acestui an vor fi duse mai departe şi în 2014, iar împletiturile care s-au bucurat de maximă popularitate în 2013 ne vor pune părul în valoare şi pe viitor, cu deosebirea că trebuie să fie neglijente, lejere, cât mai puţin studiate. La fel şi cocurile. Părul trebuie prins în agrafe, fără prea multe produse de coafare implicate, exact aşa cum procedăm atunci când stăm în casă şi nu acordăm prea multă importanţă coafurii. De altfel, printre tendinţele anului 2014 în materie de coafură se află “părul cu aspect nespălat sau ud”, realizat cu produse de styling speciale, însă neapărat acest stil trebuie să fie completat de machiaj perfect şi vestimentaţie îngrijită, pentru că altfel rezultatul ar fi unul ieftin. La polul opus se află coafurile “coamă de leu”, părul cu mult volum, care nu poate trece neobservat.
MACHIAJ, între zână şi vampă
Stiliştii spun că acest sfârşit de sezon 2013 pregăteşte terenul pentru un 2014 care stă să vină cu paşi repezi, iar termenul-emblemă care descrie cel mai bine ceea ce va să vină este “romantic”. Un aer romantic pluteşte în modă, dar şi în sectorul ocupat de tot ceea ce înseamnă frumuseţe, de la machiaj şi până la coafuri şi manichiură. O tendinţă discretă şi angelică, inspirată de imaginea trandafirului englezesc cu tonurile sale delicate care ne transportă cât am clipi într-un univers romantic şi dulce, creat atât pe buze, cât şi pe pomeţi.
Sezonul 2013-2014 pendulează între stilul “zână” şi stilul “vampă”, în sensul că vor fi în tendinţe şi machiajele naturale, dar şi cele puternice, cu pleoape pictate în tonuri puternice, de mov, albastru-turcoaz, cenuşiu şi negru, acel “smokey eyes” care nu se va demoda niciodată, întocmai ca micuţa rochie neagră. Pentru finalul de an, în perioada Sărbătorilor de iarnă va da tonul în modă machiajului sclipiciul. Glitter, mult glitter auriu sau argintiu aplicat pe pleoape, însă neapărat asortat cu un ruj natural pentru că altfel, imaginea finală va recreea chipul unui clovn, nu al unei dive.
Tuşul se menţine în tendinţe, iar machiajul “ochi de pisică”, în stilul Audrey Hepburn sau Margareta Pâslaru, va fi pe val şi în 2014, cu observaţia că acea codiţă de la colţul ochiului va trebui prelungită şi mai mult şi chiar aplicată şi pe pleoapa de jos. Pentru curajoase, un alt trend pare să prindă contur: sprâncenele groase, întocmai ca ale unui bărbat nepensat.