Tragedie într-o familie din Vișeu de Sus. Capul familiei, în vârstă de 56 de ani, a ales să își încheie socotelile cu viața. Grozăvia a avut loc marți, 29 octombrie. Soția este cea care l-a găsit fără suflare, într-o anexă gospodărească.
Alerta a fost dată la ora 14.47, prin 112. Polițiștii sosiți la fața locului au demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia, potrivit VasileDale.ro.
La examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost constatate urme de violență.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet prin care să își justifice gestul extrem.
Sursă: VasileDale.ro