Răsuflăm uşuraţi: preşedintele Klaus Johannis a prezentat în ultima zi a termenului legal „Strategia naţională de securitate a ţării” care are un titlul patriotic „România puternică”! Fiind însă în aceste zile undeva, la ţară, am constatat că WC este în curte şi că la magazinul din sat nu se găseşte pastă de dinţi.
Nu ştiu, nu mă prea pricep la strategii naţionale de securitate şi apărare, însă, în naivitatea mea de simplu cetăţean, îmi imaginam că mai marii ţării cred că principala măsură pentru siguranţa ţării o reprezintă ceea ce este scris în art. 47, al. 1 din Constituţia României: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.
Evident, nu minimalizez contextul internaţional, nu iau în răspăr alianţele militare ale României, nu ţin cu ruşii (în afara lui Dostoievski) şi condamn actele teroriste, oriunde s-ar întîmpla, dar cred că patriotismul adevărat are în componenţa lui, în primul rînd, demnitatea omului. Ori, în condiţiile în care trăiesc românii astăzi, demnitatea este o chestiune care se traduce prin eroismul de a supravieţui cu 1.000 lei pe lună, în timp ce datoriile lui curente depăşesc acest venit!
Aş fi vrut ca măcar primul capitol al „Strategiei naţionale de securitate” să facă trimitere la acel „nivel de trai decent” despre care vorbeşte Constituţia! Căci este o chestiune de securitate naţională faptul că, din cauza sărăciei, milioane de români au ales calea pribăgiei, nu pentru că profită de deschiderea graniţelor, ci pentru a căuta departe de ţară o şansă de „a trăi decent”! Cu toate riscurile pe care, în batjocură, le spusese acum cîteva zile Ioan Rus: să-şi lase acasă copiii în grija bunicilor şi nevestele în grija oricui!
În ţările civilizate, simpla scădere a natalităţii este o problemă de securitate naţională, ori, la noi, scade nu numai natalitatea, ci şi numărul populaţiei prin exodul masiv în alte ţări. Şi, atenţie!, cei care pleacă reprezintă partea cea mai activă a populaţiei, oamenii cei mai curajoşi, care ar fi putut să muncească aici şi să contribuie la dezvoltarea ţării! Aceasta este adevărata problemă ce ţine de securitatea naţională, căci nu ştiu cine, în viitorul apropiat, va mai munci în ţară, astfel încît şi pensionarii să-şi primească pensiile întregi!
L-am auzit pe preşedinte vorbind despre tancuri, despre terorişti, despre cătuşe şi despre luptele politice. Am auzit că în „Strategie…” se vorbeşte despre mediu, despre încălzirea globală, despre cultură. Foarte bine, dar despre diferenţele dintre veniturile românilor şi ale celorlalţi europeni cînd se va vorbi? Sau chestiile astea „mărunte” nu ţin de strategii naţionale, ci doar de micile strategii de supravieţuire la care trebuie să apelăm fiecare, pe cont propriu?
Şi l-am auzit pe Klaus Johannis vorbind despre Justiţie, despre cum trebuie să continue lupta anticorupţie, ca parte a „Strategiei naţionale de securitate”, însă nu am auzit nici măcar un cuvînt despre consecinţele dramatice ale Cazului „Mariana Rarinca vs. Livia Stanciu &Codruţa Kovesi”, căci, exact în timp ce vorbea dumnealui, a apărut Motivarea Curţii de Apel care-i punea la zid pe procurorii şi judecătorii din acest caz pentru abuzurile din timpul urmăririi penale şi ale aşa-zisei judecăţi! Cu Stanciu şi Kovesi, pe care le-a lăudat în primele luni ale mandatului său la Cotroceni, vrea dl. Johannis să lupte cu corupţia? Cu procurorii care au stabilit, în mod inconştient, în cazul Chiliman un prejudiciu de 670 milioane de euro?
Am auzit pînă acum tot felul de „Strategii de securitate naţională”, venind fie la preşedinţi „de stînga”, fie „de dreapta”. Toate erau la fel şi, imediat ce au fost citite, au şi fost abandonate prin sertarele de la Cotroceni. Credeam că acum va veni o strategie adevărată, bazată pe realitatea din ţară, care să pună în prim plan CETĂŢEANUL, fără de care nu mai există nimic.
M-am înşelat şi cred că mult timp de aici românii vor face cărare pînă la WC-ul din fundul curţii şi, dimineaţa, în lipsa pastei de dinţi, se vor spăla cu degetul mişcat vîrtos prin cavitatea bucală! Măcar pentru următoarea „Strategie…”, să se noteze că România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cantităţile de săpun şi pastă de dinţi consumate într-un an şi că un oraş mare, precum este Craiova, are peste 30% din străzi fără canalizare!
Să nu uit: cum suna sloganul electoral al lui Klaus Johannis: vorbe, nu fapte! sau invers? Mă rog, chestie de strategie… electorală, nu?
P.S. Băsescu s-a operat l-a Viena, Ponta în Turcia, Johannis îşi face concediile la Madeira, Ponta în Dubai, Videanu joacă table la Monaco cu cuscrul lui Băsescu. Astea cred că ţin de „Strategii internaţionale de securitate”!
Ion Spânu