Producătorul de lenjerie intimă Jolidon Cluj a intrat în insolvenţă, la solicitarea SC JIE SRL, a decis Tribunalul Cluj. Alături de JIE SRL au mai solicitat intrarea în insolvenţă, printre alţii, creditorii AB, DGMC, BCR, AFM, MESRL şi ASSRL. Administrator judiciar provizoriu a fost desemnat C.I.I. G.M.L, potrivit deciziei instanţei.
Retailerul de lenjerie intimă Jolidon, creat acum circa două decenii de antreprenorul maramureșean Gabriel Cârlig a intrat în insolvenţă la cererea creditorului J.I.E., potrivit Tribunalului Cluj. Potrivit deciziei Tribunalului au mai cerut insolvenţa mai mulţi creditori. „Fixează termen de judecată pentru data de 23 septembrie 2015 (…). Dispune conexarea cererilor creditorilor A.B., DGMC, BCR S.A., AFM, S.C. M.E.S.R.L., S.C. A.S.S.R.L. ş.a. (…) cereri care vor fi analizate ca declaraţii de creanţă potrivit art. 66 alin. 6 din Legea nr. 85/2014.” Despre compania J.I.E. nu există date.
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe compania Jolidon Import Export care opera activitatea avea la finalul anului trecut datorii de 256 mil. lei, de patru ori mai mari decât cifra de afaceri. În 2014 businessul a scăzut la 64 mil. lei de la 97 mil. lei în anul anterior. Mai mult, pierderile s-au adâncit de la 3 la 99 de milioane de lei în aceeaşi perioadă. Jolidon, cu activităţi în producţie şi retail, avea la final de 2014 peste 1.000 de salariaţi.
Creditorii se pot înregistra la masa credală până la 3 august, iar publicarea tabelului preliminar al creanţelor va avea loc la 24 august. Tabelul definitiv al creanţelor va fi anunţat la 23 septembrie.
Gabriel Cârlig (46 de ani, născut în Coaș, Maramureș) a lansat când avea 26 de ani businessul Jolidon, o afacere cu costume de baie şi lenjerie intimă care a devenit ulterior una dintre puţinele companii româneşti care s-au extins peste hotare.
În cel mai bun moment Jolidon avea peste 80 de magazine în România şi exporta către 50 de pieţe externe.
Jolidon este o companie clujeană producătoare de lenjerie și costume de baie atât pentru piața din România cât și pentru străinătate. În 1993, un întreprinzător, Gabriel Cârlig identifică pe piața românească de după 1989 două tipologii de produse necesare, dar puțin prezente și anume lenjeria și costumele de baie. După 19 ani de activitate, produsele sale au ajuns să fie exportate mai ales în țările Uniunii Europene, dar și în America sau în Asia.
În mai 2008, Jolidon opera o rețea de 113 magazine, dintre care 65 în România, 35 în Italia, 3 în Ungaria și 10 boutique-uri în Franța, în sistem de franciză. Magazinele proprii dețin circa 40% din totalul vânzărilor Jolidon, care în anul 2007 au ajuns la 60 de milioane de Euro.
La finele anului 2009 rețeaua proprie Jolidon însuma 85 de magazine în România.
Număr de angajați:
- 2009: 3.000
- 2008: 3.200
- 2012: 2.000
- 2014: 1.000
Cifra de afaceri:
2014: 64,2 milioane lei
2011: 31,5 milioane euro
2009: 24,2 milioane euro
2008: 31,6 milioane euro
2007: 60 milioane euro
2006: 21 milioane euro
Anul trecut, Jolidon a avut o cifră de afaceri de 64,2 milioane de lei şi o pierdere de 99,7 milioane de lei. Datoriile la 31 decembrie 2014 însumau 256 de milioane de lei.