În luna decembrie 2014, când s-au terminat jocurile din grupe, nimeni nu ar fi anticipat o finală FC Barcelona – Juventus Torino. Toată lumea vedea, în ordine, următoarele posibile finale: Bayern Munchen – Real Madrid, FC Barcelona – Bayern Munchen, FC Barcelona – Real Madrid. După cum se poate observa, chiar dacă catalanii erau văzuţi în două din cele 3 finale, primele opţiuni se îndreptau spre Bayern şi Real. Dacă barcelonezii au „jucat” în semifinale, „finala” cu actuala echipă a lui Pep Guardiola, nou revenita la masa bogaţilor, Juventus (torinezii au câştigat ultimul trofeu – al doilea din istorie – în 1996 şi de atunci au ratat 3 finale, între 1997 şi 2003) a reuşit să dea lovitura, scoţând Realul din drumul spre Berlin.

Trei ediţii (2012, 2013 şi 2014) nu am avut pe FC Barcelona în finală şi iată că „penitenţa” a avut efect: catalanii au revenit în forţă şi au luat cel de-al 5-lea trofeu, al 4-lea în ultimii 10 ani. Prin victoria celor de la Barcelona, Spania şi-a mărit avantajul în „meciurile” cu Italia: 5 finale câştigate – 2 finale pierdute. De asemenea, adjudecându-şi finala, FC Barcelona a mai redus din deficitul pe care îl avea în meciurile directe cu Juventus. Acum situaţia este următoarea: 3 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri.
Conform regulilor UEFA, echipa care câştigă 5 trofee, sau 3 consecutive, îşi opreşte trofeul şi nu mai primeşte doar o copie pentru a o etala în vitrina clubului. FC Barcelona a obţinut al 5 trofeu (1992, 2006, 2009, 2011 şi 2015), deci a luat trofeul acasă.

Antidotul Allegri a funcţionat până la 1-1!

Evident, prin natura valorii celor două loturi, a experienţei în Liga Campionilor, FC Barcelona pornea favorită la Berlin. Exista totuşi o problemă pentru catalani. Massimiliano Allegri, antrenorul torinezilor, a fost singurul (pe vremea când antrena pe AC Milan) care în ultimii ani a reuşit să găsească o formulă de apărare care să neutralizeze „maşina de tocat” catalană. (Nu intră în calcule meciurile pierdute cu Bayern, de exemplu, pentru că în urmă cu 2 ani, bavarezii au fost cei care au dominat copios).

Sunt celebre cele două meciuri din toamna lui 2011, ale unui AC Milan foarte slab, dar care a rezistat cu un 2-2 pe San Siro şi a pierdut greu, cu arbitrii, 2-3, pe Nou Camp. O apărare pe două rânduri la distanţă mare la poartă, o combinaţie de pressing cu „om la om” în treimea proprie, a reprezentat atunci „antidotul” lui Allegri. Evident, italianul a apelat şi acum la acelaşi sistem. Golul luat în minutul 4, s-a datorat unei mari erori de marcaj la Rakitic. Dar după gol, sistemul Allegri a funcţionat impecabil, tripleta Messi-Suarez-Neymar, dirijată de Iniesta nereuşind să se mai impună.

Este însă de neînţeles de ce la 1-1, Juventus a renunţat la aceast sistem de apărare. În loc ca după ce au egalat, să continue să ţină Barcelona la distanţă ( poate ieşea ceva pe un contraatac), să aştepte prelungirile ş.a.m.d, torinezii au renunţat la apărare, forţând victoria în timpul celor 90 de minute. Au crezut că barcelonezii sunt în derută după golul primit. Da, dar deruta a durat fix 5 minute, după care pe contratac, Barcelona a făcut legea, a băgat de două ori mingea în poartă (la 2-1, o reluare cu capul a lui Neymar care a atins şi antebraţul a fost consideratră hentz, şi golul nu a fost validat, la intervenţia arbitrului de poartă) şi a mai avut alte 3 ocazii mari. Golul 3, nu mai poate fi imputat renunţării la apărare, pentru că italienii erau acum obligaţi să forţeze egalarea.

Una peste alta, o finală spectaculoasă, o învingătoare meritoasă, dar şi învinsa merită felicitări. Chiar dacă celebrul Pirlo a părăsit terenul în lacrimi, totuşi nu el este marele învins, pentru că el oricum avea 2 trofee cu AC Milan; marele învins este portarul Buffon, care nu a reuşit să îşi treacă o Ligă a Campionilor în palmares, după o carieră europeană de 16 ani.

Casetă tehnică

Berlin: 26 grade, Stadionul Olimpic, Spectatori: 75.000

Arbitru: Cüneyt Çakır (Turcia). Asistenţi: Bahattin Duran şi Tarik Ongun (Turcia). Al patrulea oficial: Jonas Eriksson (Suedia).
Asistenţi poartă: Hüseyin Göçek şi Hüseyin Göçek (Turcia)

Juventus: Buffon – Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra (min.89-Coman) – Marchisio, Pirlo, Pogba – Vidal (min.79-Pereyra) – Tevez, Morata (min.85-Lloriente)

FC Barcelona: Ter Stegen – Alves, Pique, Mascherano, Alba – Rakitic (min.90+1 – Mathieu), Busquets, Iniesta (min.78Xavi) – Messi, Neymar, Suarez (90+5- Pedro)

Au înscris: 0-1 (min.4 – Rakitic), 1-1 (min.55 – Morata), 1-2 (min.68 – Suarez), 1-3 (min.90+7 – Neymar)

Cartonaşe galbene: Vidal, Pogba – Suarez

Opt jucători de la FC Barcelona care s-au aflat (sau au intrat pe parcurs) în teren, nu sunt la primul trofeu. Toţi au obţinut trofeele doar sub culorile barcelonei. Este vorba de : 4 trofee – Iniesta, 3 trofee – Xavi, Pedro, Piqué, Busquets, Messi, 2 trofee – Dani Alves, Mascherano

Cine a câştigat cele 60 de trofee

10 trofee: Real Madrid, 7 trofee: AC Milan, 5 trofee: FC Barcelona, FC Liverpool, Bayern München, 4 trofee: Ajax Amsterdam, 3 trofee: Internazionale Milano, Manchester United, 2 trofee: Benfica Lisabona, Nottingham Forest, Juventus Torino, FC Porto, 1 trofeu: Celtic Glasgow, Feijenoord Rotterdam, Aston Villa, Hamburger SV, Steaua Bucuresti, PSV Eindhoven, Crvena Zvezda Beograd, Olympique Marseille, Borussia Dortmund, Chelsea Londra

Trofeul campionilor a ajuns doar în 10 ţări: 15 trofee: Spania,12 trofee: Italia, Anglia, 7 trofee: Germania, 6 trofee: Olanda, 4 trofee: Portugalia, 1 trofeu: Scoţia, România, Yugoslavia, Franţa.