În publicațiile cu finanțare neclară se vorbește de mult despre arestarea lui Ponta. Din noiembrie, profeții de dreapta, cei care publică ilegal stenograme “curățate”, primite direct de pe mailul procurorului șef, anunță ridicarea premierului și înstăpînirea guvernării lucrului bine făcut.
Lucrul chiar a fost bine făcut, se pare, fiindcă o așa sincronizare între DNA, moțiunea de cenzură și discursul președintelui Iohannis nu le-a mai fost dat muritorilor să vadă.
Victor Ponta e prizonierul faptelor sale, dar în egală măsură al contextului politic. Foiala parlamentarilor săi prin Codul Penal si prin Codul de Procedură Penală cu cîte o modificare în cioc, a declanșat o mînie înaltă, care privește lumea din sateliți. E știut că America nu are chef să-și vadă sfaturile luate în balon într-o țară în care militari americani instalează scuturi antirachetă. Stupida și inutila luptă de a-l ascunde pe Șova în labirintul procedurilor și de a-i acoperi apoi capul cu haina întregului Senat a declanșat, probabil, telefonul.
Vinovat-nevinovat, Șova a fost, spre ghinionul lui, condamnat de conjunctură. Cînd simbolizezi ceva care dăunează unui plan considerat folositor, te duci pe copcă. Obraznic, incompetent și nevenindu-i să credă că epoca vechilor solidarități PSD a trecut, Șova a reușit să ajungă, încurajat de colegii mai în vîrstă, un om politic mort. Iar lîngă cadavrul său e de așteptat să se adune altele.
În dosarul Șova, Ponta e urmărit penal pentru fapte presupuse a fi fost comise înainte de a fi premier. Pentru asta nu poate fi obligat să demisioneze, chiar dacă Iohannis i-a cerut-o. Poate fi demis de președinte în cazul în care ar fi fost urmărit penal pentru fapte comise în timpul mandatului, dar aici e nevoie ca Parlamentul să îngăduie cererea de urmărire. Lucru care e aproape imposibil, fiindcă în toate fotografiile momentului majoritatea e grasă, roșie în obraji și îmbrăcată în tricouri PSD. Cel puțin pe termen scurt.
Mai e un element: condamnarea tactică a lui Dragnea, un episod care, în eventualitatea unei căderi a lui Ponta, lasă PSD fără un plan de rezervă natural. De la Dragnea în jos nu mai există nicio figură plauzibilă care să poată prelua din mers un partid mare și debusolat, cu baroni agitați, care transpiră la fiecare breaking news, și un executiv care raportează cifre optimiste.
În aparență, soarta lui Ponta și deci a coaliției pare să depindă de generalul încruntat al interesului național, Gabriel Oprea. Oprea negociază demult cu liberalii și cu cei care îi flutură file din denunțurile lui Niro la DNA. La fel, apropiatul dosar al lui Onțanu, campionul retrocedărilor către alde Stelu, îi poate da lui Oprea idei de răsturnare a majorității.
E mai probabil, însă, ca eventuala plecare a lui Ponta să țină de altceva. El poate pleca mai ales dacă sună acel telefon care sună atunci cînd o guvernare ca a lui Năstase a durat prea mult, sau cînd rezultatul unui referendum trebuie inversat ca să nu fie create precedente.
Și pentru ca noua guvernare a liberalilor să nu fie delegitimată de o trădare a lui Gabi Oprea, îndepărtarea lui Ponta se poate face cu ajutorul străzii. A venit căldura, iar plimbările de protest în marile orașe pot ajunge hit-ul verii.
Ce poate să facă Ponta ca să protejeze partidul și guvernarea? Să anunțe un nou premier – pe Florin Georgescu – și un nou guvern care să conțină cinci – șase miniștri cu aer de tehnocrați la ministerele cu probleme: Educație, Transporturi, Finanțe, Economie etc. Ar păstra, în felul ăsta, guvernarea la PSD, i-ar da un aspect mai tehnic și ar putea declara că echipa duce mai departe creșterea economică, avînd, în plus, prin Florin Georgescu, girul BNR.
E posibil, însă, ca Florin Georgescu să nu aibă chef să lase tihna, leafa și umbra Băncii Naționale doar pentru a fi înjurat de mulțime. După cum e posibil ca liberalii președintelui Iohannis să se teamă atît de tare de guvernarea lucrului bine făcut și de consecințele ei, încît să voteze în Parlament împotriva urmăririi penale.
Doru Bușcu, catavencii.ro