Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban. (Matei 5, 20-26)

Sfântul Evanghelist Matei ne îndreaptă atenția spre învă­ță­tu­rile pe care ni le-a lăsat Domnul Iisus Hristos. La începutul ac­ti­vității publice a Mântuitorului, tot ceea ce spunea El era ase­menea unor sfaturi părintești. Întâi ne învață, iar apoi ne pre­zintă și consecințele ne­­as­cultării.

În Evanghelia de astăzi, accentul cade pe felul cum trebuie să ne comportăm cu semenii noștri: frați, rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini sau simpli oa­meni. Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău nu o vede nicăieri. Bu­nele relații sunt preferabile celor tensionate.

Domnul Hris­tos ne învață că până și darul pe care dorești să-l oferi lui Dumnezeu trebuie să fie fructul concordiei. Atunci când nu ne putem înțe­le­ge cu cineva, se sapă o groapă a­dân­că în su­fle­tele noastre; este locul în care vom îngropa tot ceea ce este bun din fiecare dintre noi.

Dacă binele va dis­pă­rea, cu ce vom rămâne? Sfântul Grigorie de Nazianz așa ne în­vață: „Ceea ce are omul dum­­­nezeiesc în el este putința de a face binele!(Pr. Dumitru Păduraru)