FC Barcelona a câştigat ediţia din acest an a Ligii Campionilor la handbal masculin, învingând cu scorul de 28-23 (14-10) campioana Ungariei, MKB Vesprem, în finala disputată duminică la Koln (Germania) şi arbitrată de românii Sorin Laurenţiu Dinu şi Constantin Din.
Doar în primele şapte minute au reuşit maghiarii să conducă pe tabelă. Saric a închis poarta, iar Barcelona a preluat iniţiativa şi s-a distanţat pe tabelă. Cel mai bun jucător al lumii în 2007 şi 2014, Karabatic, a condus ofensiva Barcelonei, care a încheiat prima repriză cu un avantaj de patru goluri, 14-10. Susţinuţi din tribună de Carles Puyol, catalanii s-au impus cu 28-23, într-un meci arbitrat fără greşeală de românii Constantin Din şi Sorin Dinu.
Barcelona a încheiat acest sezon de Champion League cu o singură înfrângere, în timp ce Veszprem rămâne cu cea de-a doua prezenţă în finală, după cea din 2002. Singura consolare pentru campioana Ungariei a fost trofeul primit de croatul Ilic, golgheterul Champions League. Nikola Karabatic a fost desemnat cel mai bun jucător al Final Four-ului de la Koln.
Pentru Barcelona au marcat Noeddesbo (3 goluri), Tomas Gonzalez (5), Entrerrios (4), Sarmiento (1), Gurbindo (3), Sigurdsson (6), Karabatic (6). Antrenor: Xavier Pascual.
Pentru Veszprem au înscris: Gulyas (2) Gergo Ivancsics (1), Momir Ilic (5), Nilsson (2), Laszlo Nagy (8), Marguc (2), Sulic (2), Lekai (1). Antrenor: Carlos Antonio Ortega.
În meciul pentru locul 3, formaţia poloneză KS Vive Tauron Kielce s-a impus cu 28-26 (12-12) în faţa grupării germane THW Kiel. Sâmbătă, în semifinalele turneului Final Four găzduit de Lanxess Arena din Koln, FC Barcelona a dispus de Kielce cu 33-28, în timp ce Veszprem a trecut de THW Kiel cu 31-27.