AcasăMARAMURESUL ISTORICLE-A ASCUNS ÎN CADĂ - Mii de pachete ţigări confiscate de către...

LE-A ASCUNS ÎN CADĂ – Mii de pachete ţigări confiscate de către poliţiştii de frontieră la Rona de Sus (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia au fost descoperite şi confiscate 4.000 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 35.600 lei, iar un maramureşean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Ieri, 28 mai 2015, la nivelul S.P.F. Sighetu Marmaţiei – I.T.P.F. Sighetu-Marmaţiei s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în baza datelor deţinute de către lucrătorii noştri conform cărora la un imobil de pe raza localităţii Rona de Sus, județul Maramureş, se află o cantitate de ţigări de contrabandă, poliţiştii de frontieră s-au deplasat la locaţia respectivă, unde l-au identificat pe proprietar, cetăţeanul român Nicolae H. de 50 de ani. Cu acordul acestuia, poliţiştii de frontieră au intrat în curtea imobilului şi au descoperit, ascunse sub o cadă pentru apă, 8 colete cu ţigări despre care bărbatul a declarat că nu ştie cum au ajuns acolo. Coletele au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.000 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, mărcile Marble şi Jin Ling. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 35.600 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA