Românca Simona Halep, numărul trei mondial și finalistă anul trecut, a fost învinsă fără drept de apel de croata Mirjana Lucic-Baroni, cu 7-5, 6-1, miercuri, în runda a doua a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului.
Halep, a treia favorită, a fost dominată de o jucătoare cu zece ani mai în vârstă decât ea (33 ani), care a lovit puternic și precis, a jucat agresiv, în timp ce Simona nu a reușit decât în rare momente să se ridice la nivelul adversarei sale. Constănțeanca a fost lentă, a lovit destul de moale și a fost pur și simplu depășită din punct de vedere fizic.
Simona Halep a mai fost învinsă de Lucic-Baroni (70 WTA) și anul trecut, în turul al treilea la US Open, 7-6 (6), 6-2.
În primul set, Halep a fost condusă cu 1-0, 3-1, dar apoi a revenit și a egalat, 3-3, croata s-a desprins din nou, la 5-3, Simona a mai avut o revenire, 5-5, însă Lucic-Baroni și-a adjudecat setul cu 7-5.
În setul secund, jucătoarea croată a reușit multe lovituri câștigătoare care au descumpănit-o pe Simona Halep, astfel că scorul a ajuns repede la un incredibil 5-0. Halep a luat un ghem de onoare, dar Lucic-Baroni s-a impus cu 6-1 și a produs prima mare surpriză a ediției din acest an a Openului Franței.
Statistica meciului este elocventă pentru rezultat: croata a reușit 29 de lovituri direct câștigătoare (winners), față de 5 ale Simonei, numărul erorilor neforțate fiind de 27 pentru Lucic-Baroni și de 15 pentru Halep.
Halep a confirmat astfel scăderea de formă pe care a arătat-o în sezonul de zgură, după ce a cucerit trei titluri pe hard, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.
În turul al treilea, Lucic-Baroni o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Cornet (N. 29), care a trecut cu 6-2, 7-5 de altă româncă, Alexandra Dulgheru.
Halep, care riscă să coboare de pe podiumul clasamentului WTA, după această eliminare prematură, și Dulgheru vor primi cecuri de 50.000 de euro și câte 45 de puncte WTA.
Alexandra Dulgheru a pierdut ocazia să producă surpriza primei părţi a zilei la Roland Garros. Românca a pierdut meciul cu Alize Cornet nu pentru că franţuzoaica ar fi o jucătoare mai valoroasă, ci pentru că a stat prost la capitolu psihic. În primul set, la 2-2, game-ul 5 s-a jucat timp de 14 minute şi Alexandra a avut 3 mingi de break, toate pierdute, Cornet a câştigat game-ul şi nu s-a mai oprit până la 6-2. Din setul 2 nu am înţeles ce s-a întâmplat cu Dulgheru. A avut 4-1 şi 5-2 şi de aici s-a ajuns la 5-7.
Simona Halep (3 WTA) – Mirjana Lučić-Baroni (61 WTA) 5-7, 1-6
Alexandra Dulgheru (57 WTA) – Alize Cornet (28 WTA) 2-6, 5-7
Băieţii şi-au făcut treaba
Cele două dubluri cu participare românească, dar deja sudate cu parteneri stabili, au înregistrat victorii în turul I pe zgura de la Roland Garros. În turul II, adversarii sunt sensibil mai valoroşi decât cei întâlniţi miercuri, dar Mergea şi Tecău au şanse să ajungă până în turul III, de care unul din cupluri nu va mai trece. Pentru că joacă unul împotriva altuia. Rezultate:
F. Mergea/R.Bopanna (Ind)-V.Troicki/F.Krajinovic (Srb): 5-7, 6-3, 6-4
H.Tecău/J-J Roger (Ned) – R. Junaid (Aus)/Adil Shamasdin (Can): 6-4, 7-6
Dublurile din care au făcut parte Raluca Olaru şi Monica Niculescu nu au trecut de turul I. În ambele situaţii au întâlnit perechi mai puternice, dar dublul din care a făcut parte Olaru a avut în setul 2, la tie-break 5-4 şi două servicii, ambele nefructificate. În decisiv s-a mers cap la cap 8 game-uri, după care cuplul asiatic s-a desprins în câştigător. Rezultate:
R. Olaru/N.Kichenok (Ukr) – Zarina Diyas (Kaz)/Xu Yifan (Chn): 7-5, 6-7, 4-6
M. Niculescu/A. Para (Esp) – T.Bacsinszky (Sui) Chuang Chia (Tai): 4-6, 3-6