Indiferent cât de înfocat suporter ai fi, în cele din urmă trebuie să recunoști că e aproape imposibil să se câștige un meci de handbal în care niciodată echipa favorită nu s-a aflat în avantaj. Mereu a alergat după egalare. Numai că a făcut-o haotic, fără pic de clarviziune, fără o idee de joc pentru astfel de situații, exersată la antrenamente. Sub privirile neputincioase ale celor trei antrenori, jucătoarele noastre au distrus inconștient munca unui an întreg, dar și perspectiva de-a evolua direct în grupele Ligii Campionilor.
Ca să ajungă acolo unde meritau de fapt după rezultatele din acest an, vor trebui să treacă prin turneul preliminar, unde, ca să dau un singur exemplu, ar putea întâlni pe Gyori. Câtă muncă în plus, câți bani cheltuiți pentru că meciurile din finala Ligii Naționale au fost tratate ca și cum ar fi urmat să joace cu Neptun Constanța sau Târgu Mureș, nu cu CSM București.
Acum, după ce am gustat din cupa cu amarul înfrângerii, trebuie să recunoaștem că am pierdut în fața unei echipe mai bine organizată, care a acționat corect la comenzile primite de la o bancă tehnică avizată, competentă, cunoscătoare a mentalului jucătoarelor pe care le pregătește. Ale noastre au jucat după ureche pentru că partitura propusă de antrenori era una falsă, fără nicio legătură cu situația din teren. Atâta haos a fost în atacul nostru încât am surprins-o și pe antrenorul principal al bucureștencelor, care a avut nevoie de minute bune ca să-și revină. Și era normal să fie lovit de uluială dacă vreme de 12 minute din prima repriză nu am reușit să înscriem vreun gol.
Nu am reușit pentru că nu am avut niciun contraatac, deși, am mai spus-o, avem cei mai buni portari pentru astfel de acțiuni și cele mai rapide extreme din campionatul intern. Nu două, ci patru! Nu s-a înscris pentru că antrenorul nostru a ținut morțiș să-și patenteze invenția de a juca (de data asta din primul minut!) cu Ardean inter stâng, lăsând postul de extremă în seama lui Harrem, o jucătoare ieșită total din formă. Ce să facă inimoasa Ardean în fața unei apărări masive, pregătită special să anihileze chichița lui Tone?
Până se egalăm la șase, cuplul Marin – Makeeva a dat roade, dar mecanismul a fost defectat tot de către antrenor, care a găsit de cuviință să o țină lângă el pe rusoaică, după care a scos-o și pe Marin ca să joace cu Eliza Buceschi. Nici măcar în apărare nu a mai jucat-o, deși fizicul ei putea fi un obstacol în fața interului suedez. Numai că Eliza a evoluat, până prin minutul 50, exact cum a făcut-o în primul meci: cu spatele la poartă și paralel cu ea. Când totul era pierdut, probabil că să le demonstreze celor de la CSM că nu dau banii degeaba pe ea, a jucat câteva minute la adevărata ei valoare. Cred că i-a convins pe bucureșteni, dar nouă ne-a lăsat un gust amar, care va dispărea greu de aici înainte. E adevărat că în cazul ei l-am mai simțit odată, atunci când, la terminarea junioratului, a plecat rapid din Baia Mare și a semnat cu Oltchim. Dacă nu se desființa echipa, marea speranță a handbalului european nu s-ar mai fi reîntors niciodată în orașul care i-a pus totul la dispoziție, inclusiv pe tata antrenor principal.
Sigur că ar trebui analizat și jocul, de fapt nejocul, Melindei Geiger, cea care, după ce a aruncat de câteva ori la poartă total neinspirat, a preferat să cadă ca în apă în semicercul advers, impresionând asistența neavizată, după care gata, s-a accidentat și a stat cuminte pe bancă. Mai bine așa decât să se facă de râsul lumii, interpretând un rol mizerabil sub toate aspectele.
Am insistat pe cele două jucătoare emblematice pentru că e foarte clar că în echipă s-au format bisericuțe, care acționează în detrimentul intereselor echipei. Și asta sub privirile antrenorilor, conducerii, băgătorilor de seamă (din păcate foarte mulți) din anturajul echipei, care n-au văzut și n-au auzit nimic. Tratând astfel de aspecte în acest mod, nu se poate ca ele să nu izbucnească la un moment dat. Și, din păcate, se manifestă exact atunci când ți-e lumea mai dragă.
Despre antrenori nu știu ce ar mai fi de spus. Imaginea incompetenței lor a fost cel mai bine reflectată în ultimele cinci minute ale partidei când aveam de recuperat două goluri. Domnul Tone a vrut să egaleze cu o echipă alcătuită din cele mai scunde jucătoare, păstrând-o pe post de pivot pe Timeea Tătar, iar pe Makeeva lângă el. Firește că tehnicienii adverși abia și-au stăpânit râsul în fața neputinței noastre, drept dovadă că nu am înscris niciun gol în intervalul respectiv, în schimb am mai primit unul. Domnul Tone a declarat public că nu-i place de jucătoarea Makeeva, dar noi nu putem fi de acord cu preferințele sale, atâta vreme cât soluțiile propuse de el sunt păguboase. De cinci luni face asta și nimeni nu l-a întrebat de ce perseverează în prostie. Acum e prea târziu, răspunsul lui la o eventuală întrebare de acest gen nu mai interesează pe nimeni.
Arbitrajul a fost cum a fost, adică nu cel cu care eram obișnuiți acasă. Ne-au defavorizat în unele situații, dar nu în cârca lor trebuie pus eșecul nostru, așa cum s-au grăbit unii șefuleți de pe lângă echipă să o facă.
Publicul, aproape fără cusur, cu excepția unor primate care n-ar avea ce căuta în locuri publice. Adevărații spectatorii au înțeles și au acceptat înfrângerea, deși le-a căzut tare greu. Pentru asta s-au ridicat în picioare în finalul meciului, așa cum au făcut-o de atâtea ori în ultima vreme, și au aplaudat echipa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E limpede că oamenii aceștia iubesc și înțeleg sportul mai bine decât mulți alții.
Pentru ei în primul rând trebuie discernământ, chibzuință și răbdare în analiza acestui insucces. Numai așa se vor putea găsi soluțiile cele mai bune pentru ca fenomenul să aibă continuitate, altfel nu am făcut nimic. Sigur că eșecul de marți seara a pricinuit supărări majore, mai ales la cei care s-au implicat total în acest proiect. Reacția este firească, de înțeles. Numai că tot ei sunt cei care au obligația față de cetățenii acestei așezări să elimine deficiențele existente în toate compartimentele clubului, și să continue cea ce s-a dovedit a fi nu un proiect oarecare, ci un adevărat fenomen de masă. Personal sunt convins că așa va fi. Dar despre toate astea vom mai vorbi cât de curând.
Grigore Ciascai
