Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, s-a aflat în perioada 12-15 mai 2015 într-o vizită în Kuweit, unde a avut o serie de întâlniri cu oficiali ai guvernoratului Farwania, cu reprezentanţi ai mediului privat, dar şi cu conducerea Fundaţiei Abdulaziz Al-Babtain şi a Bibliotecii Al-Babtain – cea mai mare bibliotecă privată din Kuweit.
Scopul vizitei îl constituit realizarea unui studiu de piaţă şi identificarea unor contacte pentru găsirea modalităţilor de colaborare şi de investiţii cu şi în judeţul Maramureş. Discuţiile s-au axat pe posibilitatea cooperării în special în domeniul agriculturii, a exploatării oportunităţilor oferite de specificul judeţului Maramureş: export de fructe, gemuri, sucuri naturale, fructe de pădure şi ciuperci proaspete, carne de oaie, lucernă, mobilă. S-a discutat şi despre punerea în valoare a turismului rural şi medical, în special în zona Ocna Şugatag. A fost avansată idea unei investiţii kuweitiene în construirea unui depozit frigorific în Maramureş.
În cadrul întâlnirii de la Guvernoratul Farwania, cel mai mare şi mai populat guvernorat din Kuweit, a fost abordată ideea înfrăţirii acestuia cu judeţul Maramureş. S-a stabilit că părţile vor urma să studieze această temă şi să comunice decizia. În cazul în care se agreează realizarea acestui obiectiv, guvernatorul Farwania va fi invitat în Baia Mare pentru semnarea documentului oficial şi pentru a vedea la faţa locului oportunităţile de cooperare bilaterală.
Unul din punctele importante ale vizitei l-a constituit întâlnirea cu conducerea Bibliotecii Al-Babtain, cea mai mare bibliotecă privată din Kuweit, parteneră a editurii Proema din Baia Mare în realizarea antologiei româno-kuweitiene “Confluenţe Poetice”. Aceasta a fost publicată în cadrul proiectului cultural al editurii numit “Biblioteca arabă”, cu ocazia sărbătoririi, în 2013, a 50 de ani de relaţii diplomatice între România şi Kuweit. Cu acest prilej, Bibliotecii Al-Babtain i-au fost donate 20 de volume din această lucrare, precum şi alte publicaţii ale editurii Proema: Antologie de poezie româno-irakiană, integrala Khalil Gibran în limba română, albumul “Cimitirul Vesel”, prezentat în limba arabă şi alte cărţi publicate de editură. A fost discutată, de asemenea, posibilitatea realizării, în Baia Mare, a unor publicaţii comune. Din delegaţia română au mai făcut parte primarul oraşului Şomcuta Mare, Florin Talpoş, proprietarul editurii Proema, Alexandru Peterliceanu, jurnalista Alina Talpoş şi preşedintele Asociaţiei Nord pentru Cooperare şi Integrare – Emanuel Peterliceanu.
Presa de limbă engleză şi cea de limbă arabă din Kuweit, precum şi Agenţia Naţională de Ştiri Kuna au mediatizat acest eveniment. De asemenea, săptămânalul „Times of Kuwait”, supliment al cotidianului de largă circulaţie „Kuwait Times”, a realizat o serie de interviuri cu participanţii.
Biroul de presă