Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei sunteţi?” Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată. Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. (Ioan 10, 27-38)
***
Când limitele înţelegerii iudeilor au fost depăşite, ei au recurs la alte mijloace de convingere: argumentul pietrelor. Chiar au spus Domnului Iisus Hristos că nu pentru lucrurile bune voiau să-L ucidă cu pietre, ci pentru că afirmase despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu.
Însă aceasta este identitatea Sa: „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“. Nici o minune din cele săvârşite de Domnul Hristos nu s-a făcut fără puterea divină; iar puterea divină o are doar Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinţă cu Tatăl!
Minunile au fost săvârşite cu şi în numele lui Dumnezeu. Mântuitorul nu a căutat slava proprie, ci a dorit să facă cunoscută voia lui Dumnezeu Tatăl. Oare noi suntem mai presus de opozanţii Mântuitorului? Dacă ne numim fiii lui Dumnezeu, de ce ne îndărătnicim în săvârşirea atâtor lucruri potrivnice învăţăturii Domnului Hristos?
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Dacă Dumnezeu este întotdeauna cu tine, de ce tu trăieşti ca şi cum El ar fi departe de tine?“ (Pr. Dumitru Păduraru)