AcasăEvenimentSportTURNEUL DE LA ROMA – Astăzi au fost trei victorii românești în...

TURNEUL DE LA ROMA – Astăzi au fost trei victorii românești în turneul feminin

spot_img

DISTRIBUIȚI

Avem o a doua jucătoare în turul II al probei de simplu şi un al doilea dublu care a avansat pe tabloul principal. Marţi mai sunt două meciuri cu participarea fetelor noastre.

Alexandra Dulgheru (71 WTA) – Misaki Doi (Jpn 110 WTA) 6-7, 6-3, 6-3
Alexandra Dulgheru (foto) a început poticnit meciul cu mai modesta sa adversară şi în primul set s-a mers cap la cap. S-a ajuns la 6-5 pentru jucătoarea română, care avea şi serviciul, dar Alexandra nu a reuşit să profite şi a pierdut setul şi ulterior şi tie-break-ul. În setul secund, tot japoneza este cea care începe mai bine, are 2-1, dar Dulgheru revine senzaţional, şi câştigă 4 game-uri consecutive. Fiecare jucătoare îşi face serviciul şi setul este adjudecat de româncă cu 6-3. În decisiv Dulgheru controlează jocul, ajunge la 5-2, şi setul se termină cu 6-3. Partida a durat 2 doue, 22 de minute şi 24 de secunde.
Simona Halep/Francesca Schiavone – Darija Jurak/Parra Santonja 6-2, 6-2
O oră şi 51 de secunde a durat partida controlată cap-coadă de perechea română-italiană, în faţa unui dublu de conjunctură. Simona Halep a decis să joace şi la dublu (cu orice parteneră găsea disponibilă) pentru a se antrena în jocul de la fileu, destul de deficitar în meciurile de simplu.

Irina Begu (31 WTA) – Urszula Radwanska (Pol 108 WTA) 4-6, 6-2, 6-1
O oră, 51 de minute şi 46 de secunde i-au trebuit Irinei Begu să treacă de Urszula Radwavska. Begu a început în forţă, a avut 4-1 în primul set, dar a urmat o cădere inexplicabilă, 5 game-uri consecutiv pierdute şi poloneza s-a trezit conducând cu 1-0 la seturi pe tabelă. După acest duş rece, Begu şi-a revenit şi a controlat sever următoarele două seturi, obţinând o victorie scontată.

Dulgheru a sărit 9 locuri în clasamentul WTA
În urma victoriei din primul tur, Alexandra Dulgheru a urcat 9 locuri în clasamentul general al WTA, fiind acum pe locul 63, cu 872 de puncte. Irina Begu a avansat şi ea un loc, de pe 31 pe 30 cu 1.491 de puncte. Cele două jucătoare sunt la cea mai bună clasare din carieră. Ambele jucătoare din România au obţinut până acum 45 de puncte WTA şi 11.710 euro.

Adversare în turul II
Irina Camelia Begu va juca în turul II cu Angelique Kerber (Germania), cap de serie nr.9. În primul tur, Kerber a trecut cu 6-2, 6-3 de Alize Cornet din Franţa. În ceea ce o priveşte pe Alexandra Dulgheru, nici ea nu are parte de o adversară facilă. Va juca contra învingătoarei din meciul Karolína Schmiedlová (#50 WTA) şi Lucia Safarova, cap de serie nr.12.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA