Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmației au descoperit aproximativ 25.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană ascunse printre componente de mobilier transportate într-un TIR condus de un cetățean român.
Țigările în valoare de 222.000 lei au fost confiscate iar șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Azi noapte, în jurul orei 01.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localității Sighetu Marmației, un tir marca Iveco, condus de cetățeanul român Ioan O., de 52 de ani, domiciliat pe raza jud. Cluj.
Din actele prezentate la control de către conducătorul auto reieșea faptul că acesta transporta componente de mobilier.
Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit în semiremorca autotrenului, ocazie cu care au fost descoperite, printre marfa transportată, mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.
TIR-ul, conducătorul auto și țigările au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, unde s-a procedat la inventarierea coletelor rezultând cantitatea de 24.930 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de 222.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, TIR-ul și remorca acestuia au fost indisponibilizate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.