Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 0,65% în luna aprilie comparativ cu 0,79% în martie, în condițiile în care, raportat la luna martie a acestui an, prețurile de consum au urcat în medie cu 0,1%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.
‘Prețurile de consum în luna aprilie 2015 comparativ cu luna aprilie 2014 au fost mai mari cu 0,7%, măsurate prin IPC și cu 0,6%, măsurate prin IAPC. La grupa mărfurilor nealimentare prețurile au rămas relativ stabile’, precizează INS.
Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2014 – aprilie 2015) față de precedentele 12 luni (mai 2013 – aprilie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creșterea este de 1,1%.
În aprilie 2015, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cel mai mult au crescut tarifele la servicii, cu 1,67%, urmate de prețurile mărfurilor nealimentare, cu 0,49%, în timp ce mărfurile alimentare au avut prețuri mai mari cu 0,32%.
În luna aprilie comparativ cu luna precedentă, prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), creșterea a fost de 0,2%.