În condiţiile situaţiei militare şi politice tensionate din zonă, românii sunt din ce în ce mai mult de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu, relevă barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul“.
64,6% din populaţie consideră România mai degrabă o ţară occidentală decât una estică şi doar 20% o văd ca o ţară estică. Indicatorul este foarte important în contextul în care până la intrarea în UE, România era percepută şi se autopercepea drept o ţară a „blocului” estic, poziţia având ataşată un veritabil stigmat geopolitic.
După opt ani de apartenenţă UE şi mai mult de zece în NATO, majoritatea românilor îşi văd propria ţară ca aparţinând Occidentului. 57% din români cred că în contextul recentelor declaraţii dure ale unor oficiali ruşi faţă de mai multe state est-europene (inclusiv România), cea mai bună opţiune a ţării noastre este aceea de a îşi coordona reacţiile cu aliaţii din NATO şi UE. 23,2% cred că ar fi mai potrivit ca România să ignore declaraţiile/ ameninţările, în timp ce 8% cred că ar trebui să i se răspundă Rusiei în aceiaşi termeni.
SUA pe primul loc
Principalul aliat al României în faţa unei eventuale ameninţări de securitate sunt SUA (indicate de 45,9% din respondenţi). Răspunsurile sunt spontane, întrebarea aplicată fiind una deschisă. Alte variante semnificative au fost Germania – 16,7%, Franţa, 4,9%. Pe locul al patrulea a fost identificată o variantă mai exotică, Republica Moldova – 3%. De remarcat că Statele Unite sunt văzute de departe ca fiind aliatul principal, în timp ce state occidentale au o cotă nesemnificativă în această problemă: Franţa – 4,9%, Anglia – 1,6%.
O observaţie interesantă s-ar putea lega de faptul că statele vecine membre NATO sunt învestite doar de o extrem de mică parte a românilor cu calitatea de aliat principal în cazul unei ameninţări de securitate la adresa ţării noastre: Ungaria – 0,4%, Bulgaria – 0,3%. Polonia e indicată de 0,6% din români ca potenţial aliat principal – la acelaşi scor cu China. 43,8% din români cred că America este ţara cea mai apropiată de România în prezent. 21,6% creditează cu această calitate Germania, 6,6% Republica Moldova (dar aici bănuim că la bază stă mai mult o judecată prin afinităţi etnico-istorice decât una realizată printr-o lentilă „diplomatică”), 6% indică Franţa, 3,4% Italia şi 1,5% Anglia.
În actualul context geopolitic, probabil cei mai mulţi subiecţi au interpretat „apropierea” printr-o cheie de securitate internaţională. De asemenea, 75,7% din români se declară de acord cu ideea că apartenenţa la NATO protejează România de ameninţări la adresa securităţii naţionale (10,8% dezacord, 13,5% nonrăspunsuri).
Țara vrea soldați
58,4% din respondenţi consideră că România ar trebui să reintroducă stagiul militar obligatoriu, 31,1% cred că nu – 10,5% NS/NR. Acordul cu introducerea serviciului militar obligatoriu creşte odată cu vârsta. Tinerii sunt cei mai puţin dispuşi să-şi exprime acordul faţă de stagiul militar obligatoriu, în timp ce vârstnicii sunt cei mai dispuşi să susţină o asemenea perspectivă. (18-34 ani – 48% acord; 35-49 ani – 57,2% acord; 50-64 ani –64,4% acord; 65 şi peste – 67% acord).
Măsura are un grad uşor mai mare de popularitate între bărbaţi decât între femei, dar diferenţa de distribuţie a acordului pe variabila gen nu este foarte mare totuşi. Mediul rural este ceva mai favorabil măsurii decât cel urban, probabil şi pe considerentul că multe persoane cu rezidenţa în rural asociază participarea la instituţia militară cu un grad sporit de integrare socială. Per total eşantion, „apetitul” pentru serviciul militar obligatoriu scade semnificativ de la cei cu studii primare (64,4%), la cei cu studii medii (59,7%), până la persoanele cu studii superioare (48,1%).
Din punctul de vedere al regiunilor, remarcăm o disponibilitate mai mare de acord faţă de stagiul militar obligatoriu al locuitorilor din Moldova – Bucovina (75,6%) – zona mai defavorizată din punct de vedere socio-economic, dar şi cea mai apropiată de tulburările de dincolo de graniţa de est, şi mai mică în restul regiunilor: Muntenia – Oltenia – Dobrogea (54,2%), Banat – Crişana – Maramureş (55,4%), Transilvania (53,2%).