Astazi dimineaţă, un boschetar care căuta într-un tomberon din Cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare a rămas şocat de ce a găsit. Printre resturi de mâncare, sticle şi alte gunoaie erau şi doi copii nou născuţi morţi.
Aceştia erau aşezaţi în două cutii de carton şi se pare că erau gemeni. Potrivit unor informaţii primite de la martorii oculari, unul dintre copii era tăiat la burtă. La faţa locului a intervenit poliţia şi SMURD-ul. (Informatia Zilei.ro.)
ACTUALIZARE
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost sesizat de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare despre faptul că în data de 7 mai 2015, în jurul orei 23,23 într-un tomberon de deşeuri menajere situat în municipiul Satu Mare pe strada Milcov se află cadavrele a doi nou născuţi. În cauză se efectuează necropsia pentru a se stabili vârsta, sexul şi cauza decesului celor doi nou născuţi.”
Conform unor surse din cadrul anchetei cei doi bebelusi erau injunghiati. Medicii legisti au stabilit ca ei s-au nascut vii, fiind ulterior injunghiati. S-au nascut la aproximativ 7 luni. Erau fetite.